Saptamana X Restaurantul Max

Pe strada Ocnei la numarul 22 sade pe o straduta medievala nu chiar strategic restaurantul Max, una dintre perlele Sibiului cand vine vorba de ambianta si bun gust. De saptamani intregi treceam prin fata resturantului dar idee de a intra aici venise destul de tarziu. Imi placea la nebunie sa trag cu coada ochiului spre oamenii veseli care isi luau cina la lumina din odaie, cu un vin rosu in fata spunand povesti despre locuri indepartate.

Am ales pentru seara de joi un restaurant pentru a indeplini ordinea, caci intr-o saptamana alegem un pub/bar iar in cealalta saptamana un restaurant... ma tot gandesc ce o sa facem cand o sa se termine lista si nu o sa mai avem ceva nou sa vedem si sa ne dam cu parerea. eh! pana atunci o sa mai curga destula apa pe Cibin, ma gandesc.

Si cum va spuneam, am intrat cu Karla in restaurantul de pe starda Ocnei si de indata am fost intampinati de o ospatarita cu chip angelic foarta amabila, care ne-a condus spre incaperea din stanga si ne-a lasat meniurile. Mi-a luat ceva timp pana am hotarat ce vreau si asta nu pentru ca meniul era consisent ci pentru ca din putinele produse pe care le aveau imi era extrem de greu sa aleg ceva fara carne. Intr-un final mi-am calcat pe inima si am comandat o salata cu pastrav la insistentele timpului care trecea ticaind cu precizia unui ceas elvetian...:)

Karla alesese la fel, iar de baut am luat o limonada un pfanner de piersici si la sfarsit nelipsitul espresso scurt pentru ea.

Atmosfera este linistita pe acordurile line ale unei muzici ce se aude incet, sparta apoi de trei domni galagiosi care nu prea aveau fata de restaurantul Max. Ospatarul incercase sa nu isi piarda rabdarea cu nesimtirea lor, reactionand prompt si amabil chiar daca pareau cazuti din copac.

Am savurat salata alaturi de painea neagra cu semnite putin intarita, apoi am fumat cate o tigare la micuta lumanare de pe masa in cauatrea timpului pierdut, am povestit despre problemele vietii cotidiene cu care ne confruntam cu micile dorinte ascunse, sau idei sfasiate de imposibiliate. Nu stiu cum anume s-a terminat insa m-am vazut smuls din minunata incapere din nou pe stradutele medievale ale orasului, stradute micute adunate cu magazine, baruri de cartier ici colo cate o pizzerie si multi oameni... in cautare de perfectiune.

restaurantul max se afla in orasul de jos, printre case vechi, carciumi comuniste si magazine de second hand.probabil de aceea nu este inca atat de cunoscut si populat sau mai degraba specificul sau-mancare elvetiana.tocmai asta a fost si motivul pentru care am vrut sa ne intalnim acolo pentru seara de joi.
am fost intampinati de o ospatarita foarte amabila , si de o atmosfera linistita a localului in semi-intuneric.ne-am asezat in salonul pentru fumatori la o masa pentru doua persoane ,pe care era frumos amenajat mezamplastul,langa care era un dragut design floral.era o muzica linistita ,suna a "cantonete spaniole",deci nu era galagie de loc.parca totul era intr-asa masura incat sa te simti foarte aproape de gandurile tale,nici un zgomot enervant ca sa te trezeasca la realitate.
am incercat sa gasim ceva pe placul nostru din meniul sumar,fata de celelalte localuri pe care le-am vizitat si care aveau o gama mult mai larga de produse.pot sa zic insa ca acest lucru nu este rau.e mult mai usor cand ai putine produse,pe deviza: putine ,dar bine facute..asa ca am comandat cate o salata cu pastrav afumat de fiecare,salata care a fost adusa imediat, poate in momentul in care trei barbati ,cu glume proaste la adresa ospataritei s-au asezat la o masa de langa si au spart linistea in care se cufunda localul,disturbata doar de zgomotul masinilor de afara sau de vorbele oamenilor ce treceau prin fata gemuletelor..
e asa de placut sa stai sa privesti o gramada de oameni,ce trec fiecare cu treburile si problemele lor,fara a avea nici cea mai mica tangenta cu ceea ce esti tu,ca si persoana..e ca si cum ti-ai lua dreptul de spectator la piesa vietii lor.
cu astfel de ganduri ma gaseam eu in momentele noastre de liniste,pentru ca a fost o seara putin mai tacuta..fiecare treceam prin momente in care deciziile sunt importante,in prezent sau in viitor..avem sa aflam mai tarziu ce efect vor avea..
in orice caz,ca sa revin la restaurant,am observat cum patroana ,probabil ,se implica intr-un fel, in dialogul cu clientii,fapt de apreciat..nu sunt multi care fac chestia asta.era o rezervare a unor doi turisti,poate de aceea..pe langa acest aspect ,nu trebuie sa uit de felul respectuos in care ne-a vorbit ospatarita..se vede ca restaurantul are o calitate bine meritata.
asta a fost impresia cu care am plecat dupa ce am achitat nota de plata si am lasat un ciubuc bun ospataritei si astfel s-a terminat inca o seara de joi ,intr-o atmosfera placuta a unui local bun din sibiu.