Saptamana X Restaurantul Max

Pe strada Ocnei la numarul 22 sade pe o straduta medievala nu chiar strategic restaurantul Max, una dintre perlele Sibiului cand vine vorba de ambianta si bun gust. De saptamani intregi treceam prin fata resturantului dar idee de a intra aici venise destul de tarziu. Imi placea la nebunie sa trag cu coada ochiului spre oamenii veseli care isi luau cina la lumina din odaie, cu un vin rosu in fata spunand povesti despre locuri indepartate.

Am ales pentru seara de joi un restaurant pentru a indeplini ordinea, caci intr-o saptamana alegem un pub/bar iar in cealalta saptamana un restaurant... ma tot gandesc ce o sa facem cand o sa se termine lista si nu o sa mai avem ceva nou sa vedem si sa ne dam cu parerea. eh! pana atunci o sa mai curga destula apa pe Cibin, ma gandesc.

Si cum va spuneam, am intrat cu Karla in restaurantul de pe starda Ocnei si de indata am fost intampinati de o ospatarita cu chip angelic foarta amabila, care ne-a condus spre incaperea din stanga si ne-a lasat meniurile. Mi-a luat ceva timp pana am hotarat ce vreau si asta nu pentru ca meniul era consisent ci pentru ca din putinele produse pe care le aveau imi era extrem de greu sa aleg ceva fara carne. Intr-un final mi-am calcat pe inima si am comandat o salata cu pastrav la insistentele timpului care trecea ticaind cu precizia unui ceas elvetian...:)

Karla alesese la fel, iar de baut am luat o limonada un pfanner de piersici si la sfarsit nelipsitul espresso scurt pentru ea.

Atmosfera este linistita pe acordurile line ale unei muzici ce se aude incet, sparta apoi de trei domni galagiosi care nu prea aveau fata de restaurantul Max. Ospatarul incercase sa nu isi piarda rabdarea cu nesimtirea lor, reactionand prompt si amabil chiar daca pareau cazuti din copac.

Am savurat salata alaturi de painea neagra cu semnite putin intarita, apoi am fumat cate o tigare la micuta lumanare de pe masa in cauatrea timpului pierdut, am povestit despre problemele vietii cotidiene cu care ne confruntam cu micile dorinte ascunse, sau idei sfasiate de imposibiliate. Nu stiu cum anume s-a terminat insa m-am vazut smuls din minunata incapere din nou pe stradutele medievale ale orasului, stradute micute adunate cu magazine, baruri de cartier ici colo cate o pizzerie si multi oameni... in cautare de perfectiune.