Saptamana IV - Il Cappuccino

Sibiu-Piata Mica/ 27 noiembrie 2008/ Joi

Apreciata dupa zecile de feluri de ciocolata, cu o multitudine de arome care iti creeaza o senzatie unica, Il cappuccino- cafeneaua situata in Piata Mica la nr.14, te intampina cu o atmosfera calma desprinsa parca dintr-o carte care te lasa sa visezi cu ochii deschisi. Intrarea arcuita cu ferestere largi iti da senzatia de libertate iar muzica atat de calma de duce intr-o stare de transa suava.
Afara e frig. Vedem cafeneaua ca pe un refugiu absolut atat fata de vreme dar si fata de timp caci odata intrati ne transpunem intr-o alta dimensiune. In stanga un candelabru cu cateva lumanari care ard nestingherite pe un pian, in fata un bar imans de un maron inchis, mese micute de-a lungul localului cu cate trei si patru locuri, iar pe toata lungimea peretelui tablouri poleite pe margini, cu fotografii sepia. Ne asezam la prima masa de langa usa, si asteptam. Ospatarita/barmanita in acelasi timp, o rebela simpatica cu un plictis acumulat dupa ani de munca care ii atarna greu pe umeri, ne aduce de indata la masa meniurile( cred ca vreo 6-7 in total) salutand amical. E greu sa alegi, caci ai o multime de variante, sute de forme, arome sau culori, si in incercarea de a nu comanda ciocolata( care stiu ca e buna-dar de care m-am plictisit) am optat amandoi pentru inghetata, ca doar … afara nu era destul de frig, insa pozele cu inghetata prezentau atat de bine esenta ei incat nu am rezistat tentatiei. Pe langa inghetata, nelipsitul espresso( care de data asta a fost machiatto) si caffe venezian( lichior cafea si spuma de lapte).
Cate doua tigari de fiecare si comanda apare, dupa ce ospatarita iese si intra pe usa de la intrare spre si dinspre frigider. Frigul te napadeste instantaneu, dar lumanarile te incalzesc, muzica te leaga de o stare calma inconjurata de imagini. Nu mai simti nimic, nu mai vrei nimic doar privesti in incapere oglinzile care poarta ceva magic in ele. Sunt scorojite pe margini, prezentand o alta imagine in ele, o alta lume care ma face sa ma gandesc la o cafenea a regasirilor, a iubirilor pierdute sau a visarii adolescentine. Luam cate o gura de cafea, privim meticulos unul spre celalalt dupa care incepem conversatia.
Scaunele mari si confortabile ale incaperii pe care suntem asezati sunt infatisate ca jumatati dintr-un intreg. Ne sprijinim mainile pe jumatati de cercuri care unite ar forma o unitate. De aici porneste o legenda veche despre pierderea unitati si a regasirii jumatatii pierdute.
Legenda spune ca la inceputuri oamenii nu se infatisau la fel ca acum. Exista o singura fiinta, cu patru maini tot atatea picioare, un singur gat si cu doua fete care priveau in directii opuse. Capacitatile acestei specii erau uimitoare, caci putea munci mult, datorita celor patru maini, puteau parcurge distante lungi fara prea mult efort, erau extrem de vigilenti datorita privirii lor care imbratisa tot orizontul, si se puteau inmultii singuri fara ajutorul nimanui. Intr-o zi insa aceste fiinte au vrut sa urce pana pe varful Olimp sa detroneze zeii. Zeus insa manios ii taie in doua cu fulgerul sau si astfel toata suprafata pamantului se umple de oameni. Astfel create si amestecate prin lume, cele doua jumatati , barbatul si femeia nu mai doreau sa faca nimic fara jumatatea lor, sfarsind prin a muri de singuratate. Atunci Zeus induiosat de aceasta durere, il creeaza pe Eros si ii da omului un sens: cautarea jumatatii pierdute. Cei care se regaseau de atunci erau cuprinsi de indata de o mare dragoste si nu mai doreau sa stea unul fara celalalt. Nevoia de ducere mai departe a speciei umane, face insa ca jumatatile sa se amestece intre ele si astfel unii oameni nu mai ajung sa se gaseasca intre ei, decat dupa multe alte vieti. Fiecare dintre noi cautam in adancul nostru o unitate care poate sa fie posibila doar atunci cand cautarea s-a incheiat, cand ne trezim dimineata in bratele iubitului/ iubitei si simtim ca nu am dori sa imbatranim alaturi de altcineva. Deseori plangem dupa iubiri care trec si ne lasa seci, sau ne bucuram cand gasim pe cineva pe placul nostru, insa toate acestea sunt tentative, sunt pregatiri pentru marea dragoste care ne asteapta undeva, dar la care nu avem acces inca. “Iubirea ne face sa imbatranim inainte de vreme si ne reintinereste cand tineretea s-a dus” insa adevarata iubire e cea care ne incendiaza sufletele ca mai apoi Hefaistos in atelierul sau de la poalele Olimpului poate sa sudeze la loc vechile jumatati reinventand intregul.
Karla imi vorbeste despre slipirea din ochii mei care isi pierde din intensitate cand imi aprind tigarea. Mai luam putin din inghetata, ne mai comandam eu un suc, ea o limonada si ne amuzam pe seama unor chinezoaice pe care le vazusem azi intr-un bar. Ne pregatim de finish nu inainte de a achita nota de plata. Raman cu zambetul pe buze, a fost o seara frumoasa intr-o locatie pe care o recomand din suflet.

Caffe venezian 7,5 lei
Espresso machiatto 6 lei
Inghetata 2* 9,9 – 19,8 lei
Dolce della grazia 4 lei( prajitura foarte dulce)
Mountain dew 4,5 lei
Limonada 9 lei
Total 50,8 lei
Ciubuc 6,2 lei

Aspect ****
Servire ***

alegerea pe care am facut-o saptamana trecuta, nu a fost una foarte placuta,pentru ca, dupa doar doua saptamani in care ne-am inceput "ritualul de joi",seri in care atmosfera ,servirea ,produsele ,au fost o experienta inacantatoare,cea legata de asa numitul si cunoscutul Union,pizzerie,pub and more:),un fel de trei in unu' tipic in toate lucrurile existente de la noi(cum mai sunt localurile cu exange-ul incorporat ,de exemplu)m-a facut sa observ si cealalta jumatate a paharului..
cu muzica ce venea poate din clubul de jos,cu innecaciosul fum de tigara ce se simtea inca de la intrare(fapt ce m-a facut sa ma gandesc pentru prima data la postura unui nefumator),cu privirile ospataritelor,ce erau toate alese dupa acelasi tipar fizic,si nu in ultimul rand cu aroma ce venea de la bucatarie prin perdeaua ce nu era bine trasa si facea mult mai usora trecerea spre salonul din spate in care ne-am asezat,ne-am inceput obiceiul..:)discutii despre noi,animale bipede ce cautam un raspuns cat mai sigur la intrebarile legate de viata zilnica,ce se pierdeau printre rasetele zgomotoase ale personalului ce avea ,cred, o intalnire la masa de langa,de la care lipsea doar tuica si cartile pentru un veritabil poker..
nu m-a deranjat foarte mult faptul ca eram atat de aproape de ei incat simteam mirosul de mancare impregnat in haine ci doar ca dadusem comanda pentru o salata si vedeam ca nimeni nu se ocupa de ea si ca la un moment dat, un individ mai ciudat, putin mai negru (probabil ca reparase hota inainte:))a iesit din bucatarie ..in orice caz,dupa ceva timp ,salata mi-a venit si la cat de foame imi era am inceput sa o mananc chair daca oliviera nu si-a facut deloc aparitia pe masa noastra, chiar daca scrumiera incepea sa dea afara de mucuri si scrum si chiar daca prietenul meu inca-si astepa "incredibilul"desert alcatuit din cateva bucati de fructe: banane,portocale,ananas,peste care s-a aruncat o gramada de frisca,fara nici un design anume..
la fel cum discutia noastra ne-a facut totusi sa trecem peste si sa ne afundam tot mai mult in ea,la fel cred ca si comanda sau mai bine zis discutia pe care o avea ospatarita noastra cu niste clienti mai importanti decat noi-erau baieti si na..-a facut-o sa uite de farfuria mea nedebarasata si de scrumiera care doar inainte de plecare a fost schimbata cu una pe care se mai observa inca scrumul anterior..
cu un zambet putin mai prostut pe fata ne-a fost adusa si nota ,pe care nu am putut-o onora cu un ciubuc bun si astfel ni s-a incheiat seara,in tacere ,fara un "multumim" si un "la revedere",iar din nou pasii mei m-au dus catre casa pe versurile melodiei "mad world".

Saptamana III - Union Club & Pub

Joi seara, aceeasi Piata Mica de care nu ne-am saturat inca, lume destul de putina pe strazi si un frig suportabil. Ne refugiem in indeplinirea ritualului in Union, club&pub care prin design si ambianta incearca sa recreeze atmosfera anilor 70-80( asta spun ei) desi mie mi se pare doar o incercare mai mult sau mai putin esuata. Lucrurile vechi doar vor sa para vechi iar imbracamintea ospataritelor duce cu gandul mai degraba la insotitoare de bord decat la pionieri. Inca de la intrare te intampina un miros greu de fum care te dezorienteaza. Daca ai mai fost vreodata aici ai preferea sa mergi in incaperea din spate, mai ferita, mai linistita decat sa alegi compania unor domni turmentati care isi fac siesta la prima masa de langa usa.
Fara vre-un farmec, pe un ton sec un “buna seara” cu o jumatate de gura, din partea unei domnisoare plictisite care iti pune meniul in fata te lasa usor pe spatarul scaunului ros de timpuri fara vreo alta pretentie. Mesele zgariate aidoma unui trecut zbuciumat cu patru feluri de scaune in toata incaperea, cu lampi care te duc cu gandul la secolul luminilor si cu o muzica pe care te staduiesti sa o auzi( si reusesti pana la urma)… la asta s-ar rezuma in cateva cuvinte locul ales de noi pentru aceasta seara.
Odata intrati in incaperea din spate, am avut pentru cateva minute senzatia ca suntem la o reuniune nereusita de angajati clienti si amici. Bucatarii, ospatarii, femeia de serviciu si un tanar dubios, murdar din cap pana in picioare se intretineau in niste conversatii interesante tolaniti la prima masa de langa bucatarie, si frapati probabil de discutii aprinse faceau o galagie de nedescris comparativ cu atmosfera care cerea altceva.
Mi-am comandat(la o alta ospatarita decat cea care ne-a lasat meniurile- mult mai amabila, “bella si rapitoare”) un cocktail de fructe cu frisca, un latte macchiatto si o cola, iar Karla o salata greceasca, o bere Redd’s si bineinteles un espresso scurt. Bautura a venit relativ repede , insa in schimbul cutitului pentru salata a venit o lingura, iar cocktailul de fructe cu frisca nu a mai venit deloc. Ospatarita, la vremea accea se intretinea insa cu doi clienti prospat veniti care incercau sa ii comande numarul de telefon… Am mai luat un gat din cola mi-am mai aprins o tigare si am inceput conversatia.
A fost odata ca niciodata un cocon care traia in mine. A aparut acum mult timp in urma unei alegeri si incepuse sa se hraneasca de atunci cu experiente noi. Crestea vazand cu ochii si mii de aripi se deschideau in el, incerca sa fie fericit in noua lui lume cu gandul ca intr-o zi o sa-si poata deschide aripile si sa zboare in vazduhul albastru. La fiecare decizie pe care o luam culorile aripilor se modificau de la cel mai intunecat negru si pana la cel mai stalucitor alb, la fel si puterea lui. Uneori era puternic iar alteori abia ca se putea misca. Intr-o zi, pe cand presiunea aripilor incercau sa rupa coconul m-am decis sa-l anihilez, dar era prea tarziu caci prima bataie deja imi scaldase pieptul. Ignoranta cu care obisnuiam sa privesc viata disparuse si odata cu ea aparusera insa zeci de intrebari despre mine, viata mea, scopul meu in aceasta lume. Dar cum raspunsurile nu apareau, iar aripile nu le putem rupe m-am decis sa lupt pentru cunoastere in incercarea de a gasi adevarul despre lume. Multe nopti de atunci mi-as fi dorit ca acel cocon sa ramana intact iar eu sa traiesc visul tuturor muritorilor insa era mult prea tarziu. Bataia aripilor m-a indemnat spre aflarea raspunsului la intrebarea: pentru ce lupt?, caci doar asa m-as fi multumit sa stiu ce caut in viata in fiecare zi printr-o rutina din ce in ce mai greu de acceptat, greu de perceput ca o adevarata existenta. Nici pana azi n-am aflat, dar intr-o zi … cine stie? Poate voi afla si voi lasa fluturele sa zboare departe.
O privesc meticulous pe Karla, apoi imi indrept privirea spre oamenii din jur. Oare cati de aici tind spre cunoastere,stiu pentru ce lupta, de ce traiesc aici si acum, sau de ce exista pur si simplu? Dar oare cati traiesc in lumea lor inchisa fara vreo intrebare, doar cu o ignoranta grosolana care le face coconul imposibil de deschis? Greu de spus… dar cand ma pierd in intrebari incerc sa traiesc fiecare clipa ca si cand ar fi ultima si ce ma impinge mereu inainte este curiozitatea.
Seara se sfarseste aici, nu inainte sa achitam nota de plata si sa lasam un ciubuc simbolic pentru ce nu stiu… chiar sunt curios… avand in vedere ca scrumiera n-a fost schimbata decat o singura data si asta dupa ce salata fusese si digerata.
Pun totul pe seama oboselii, ignorantei, plictisului existential…:) etc. cu speranta ca data viitoare o sa fie mai bine, si cu siguranta o sa fie asa…

Salata greceasca 13,9 lei
Coca cola 4,5 lei
Espresso 4,9 lei
Latte machiatto 6,9 lei
Redd’s 4,9 lei
Cocktail fructe cu frisca 7,9 lei
Total 43 lei
Ciubuc 2 lei

Aspect ***
Servire *

dupa o scurta plimbare prin centrul vechi al orasului nostru medieval,datorata de indecizia locului in care ne vom petrece seara,am pasit pentru prima data,pragul pub-ului Einstein..
se arata foarte calduros: lumini semi aprinse,lumanari pe fiecare masa,cupluri ce isi sorbeau linistit bauturile si o muzica relaxanta,in orice caz iesita din comun,fata de tipicele si arhicunoscutele melodii difuzate pe kiss,U,etc,muzica ce gasesti la fiecare colt in barurile din sibiu...comandasem o sangria si tipicul espresso care din nou mi s-a infatisat sub aceeasi forma a cafelei Lavazza,ce parca ma urmareste peste tot..:)well..nimic special..
probabil ca atmosfera romantica din local,nu ni se potrivea noua ,asa ca ne-am lasat dusi pe valurile acid jazzului "mixat" de dj-ul propriului bar,fapt ce m-a mirat foarte mult,dat fiind faptul ca nu e un local ce dispune de multe locuri si clientela nu arata a fi selectata anume pentru el.am incercat sa gasesc motivul pentru care se numeste asa,sau sa fac o legatura cu designul pubului ,insa nu am gasit nimic..
ospatarita,foarte amabila,dar putin cam stangace in meseria asta,ne schimba de fiecare data scrumiera si se plimba de la o masa la alta pentru a-si indeplini responsabilitatile si astfel am cerut o limonada ce mi-a fost adusa de indata,prelungindu-ne discutia si dilatand timpul petrecut acolo..
ce as putea spune mai mult despre einstein?design placut,in combinatie cu privelistea linistita si incantatoare a pietii mici,ce o poti contempla prin geamurile mari ale localului,preturi relativ ieftine fata de alte locuri si o atmosfera placuta,care te scoate din stresul zilnic,unde personalul iti zambeste sincer iar muzica iti provaoaca o stare de transa..

Saptamana II Einstein Café – Piata Mica

Nu stiu de ce numele asta, tocmai aici intr-un bar din Piata Mica dar de cand deschizi usa timpul parca se scurge altfel. Localul mic si ingesuit nerecomandat persoanelor care sufera de claustrofobie, te duce indata cu gandul la un mare vagon de tren. Mesele de lemn sunt inghesuite unele in altele, ici colo cate o lampa palida si o multime de lumanari. Ma simt de indata foarte bine, caci aici la caldura, atat de departe parca de gerul din Piata Mica muzica halucinanta incet incet parca imi inunda venele.
E joi seara. Dupa ce am dat o tura alaturi de Karla, prin Piata Mare si ajungand pe sub turn pana aproape de podul Mincinosilor, ne-am gandit sa intram in Einstein Café, fostul Spielplatz. Privind din afara localul te atrage prin luminile palide ale veiozelor si de palpaitul lumanarilor de pe mese. Ne-am asezat la o masuta micuta cu trei scaune in partea stanga a culoarului de trecere. Cupluri tinere impanzesc mesele, cupluri fericite parca fara probleme priedute intr-u mare vagon de tren care le poarta spre necunoscut. Deodata apare ospatarita, o faptura micuta grasuna cu un zambet sincer salutand politicos si lasandu-ne meniurile gigantice care puse cap la cap nu ar ajunge pe toata masa. Mi-am comandat o Pina Colada si un cappuccino Italian, in timp ce Karla si-a ales Sangria, nelipsitul expresso scurt si la sfarsit o limonada. Comanda s-a lasat destul de mult timp asteptata, caci barmanul – un emo aiurit se intretinea la bar probabil cu un prieten apropiat depanadusi amintiri de cand era bunica tanara. In lipsa bauturilor am fumat cate doua tigari de fiecare incepand o conversatie interesanta despre faptul ca omul nu se multumeste niciodata cu ce are. Intr-un final dupa alte cateva minute apare si comanda nostra: O Pina Colada care alta data avea parca un gust mult mai bun cu o para oxidata taiata in forma de stea fixata de marginea paharului, un cappuccino mai mai sa dea afara din cana, Sangria intr-un pahar imens umplut cu putin peste sfert, si un expresso scurt :) care nu avea cum sa arate altfel. Amabilitatea nu poate scuza in totalitate lipsa de profesionalism a personalului sangaci dar indulceste momentul nelasandu-l sa para atat de important. Echipati acum cu tot combustibilul necesar, vagonul trenului poate pleca spre necunoscut undeva in timp…
Timpul trece, scrumierele se tot schimba inainte ca mucurile sa inceapa sa faca pui, iar discutia despre incapaciatea oamenilor de a nu se multumi niciodata cu ce au aluneca pe o panta abrupta. Sunt mult prea multe intrebari fara raspunsuri in fata carora ne oprim neputinciosi. Si totusi fiecare om isi doreste mai mult si mai mult fara vreo limita caci mintea produce mereu idei noi gata oricand sa ne dea peste cap propriul univers in care ne cristalizam pe scara evolutiei…
Cu discutia asta incheiata se sfarseste si seara de joi, in care ne facem ritualul, Achitam nota de plata, si ne pierdem tacuti pe strazile din vechiul oras in care frigul se raspandeste aidoma unui om care isi doreste mereu mai mult…

Expresso 3,9 lei
Cappuccino 5,5 lei
Pina Colada 15 lei
Sangria 6 lei
Limonada 5,9 lei
Total 36,30 lei
Ciubuc 4,7 lei

Aspect ***
Servire ***

cine a uitat ce a insemnat anul 2007 pentru orasul nostru medieval?capitala culturala europeana..se pare ca nimeni.. si mai ales investitorii ce nu se opresc in a veni aici si a-si pune speranta in fluxul continuu turistic,ce a devastat linistea persoanelor invarsta ce locuiesc in centrul istoric,prin o gramada de concerte si festivaluri..astfel,au aparut incetul cu incetul spatii in care aerul cult si tendinta spre bunele maniere se regasesc in design-ul interior,muzica si gastronomie..
dar sa fie chiar asa ,sau e doar o fatada frumos schitata?
pai asta incercam noi sa observam calcand pragurile acestor locatii,care parca incep totusi sa dispara odata cu venirea frigului si respectiv a "perioadei moarte"-cum este numita in domeniul acesta- si sa se transforme in magazine pentru haine cu aceleasi nume gravat frumos,pe fatada cladirilor,ce ar trebui sa denumeasca,in cuvinte frumoase rolul localului..:)
oricum..si acum gata cu introducerea si sa trecem la subiect..
saptamana trecuta am ajuns din nou la acelasi restaurant nou,cladit pe "ruinele"renumitului:la turn..aici,atmosfera pe care o percepi stand inca afara,uitandu-te prin geamurile mari ,este una foarte calduroasa..ospatari cu zambetul profesionist pe fata,muzica imbietoare si design de foarte bun gust..gata..am si gasit o masuta speciala pentru noi doi, in salonul pentru fumatori..mm,totul suna foarte apetisant in meniul lor-sau cel putin pentru mine asa a fost-asa ca am comandat o salata "la torre",care mi-a si fost adusa intr-un timp foarte scurt,chiar daca restaurantul nu era gol..(sa-si fi dat ospatarita seama ca imi era foarte foame k mancasem doar tigari in ziua respectiva si chiar asteptam cu multa nerabdare sa am farfuria in fata?sau este un al 9lea simt pe care il au persoanele din acest domeniu,sau chiar sunt foarte bine organizati cei de la bucatarie incat nu e nevoie sa astepti ,cum faci in alte localuri?..)oricum,in cele max. 10minute,reusisem sa-mi beau frappe-ul ,in timp ce prietenul meu cel mai bun,gusta lingurita cu lingurita din crema de zahar ars ce si-a comandat-o si ce nu parea sa-l incante foarte mult..well..se mai intampla..la randul meu ,savuram combinatia delicioasa de ton cu porumb ,ciuperci,salata,dressing,castraveti si rosii..mm..un deliciu..chiar o recomand oricui ce nu considera carnea ca fiind cea mai buna leguma,cum o face un prieten foarte bun de-al meu:)..
se pare ca toti clientii se simteau foarte bine,dupa zumzetul placut al discutiilor ce ,inevitabil se impleteau unele cu celelalte..chiar nu ma deranja ca uneori,rasetele astupau sunetele calme ale unui jazz ce se auzea timid..e frumos cand realizezi ca oamenii sunt fericiti si se bucura de clipa traita..
era deja timpul sa mi se aduca si espresso-ul cerut..ce pacat ca nu au illy..se potrivea mult mai mult decat comerciala lavazza..dar asta e..ma ajuta si aceasta sa stau mai mult la noapte si sa-mi termin proiectele..
cele 2 ore petrecute acolo au trecut foarte repede si mie chiar mi-au lasat o impresie buna,clipe ce mi-au adus zambetul pe fata si m-au trimis multumita inapoi in cunoscuta piata mare,ce nu mai era atat de galagioasa precum am lasat-o cand am intrat si mi-au indreptat pasii inspre casa..
asa ca,in cazul in care doriti sa luati masa in centrul istoric sau doar sa savurati un vin bun,va recomand restaurantul "la torre"ce pot spune ca se mentine ,inca,pe o treapta inalta a localurilor bine vazute din sibiu..

Saptamana I. Restaurantul “La Torre”.

De obicei, cand intri in La Torre, cineva te intampina cu zambetul pe buze si te invita inauntru. Te intreaba pe un ton placut daca preferi la fumatori sau nefumatori si pentru cate persoane doresti masa si in functie de asta te pofteste intr-una din incaperi. Astazi insa nu a fost nimeni… probabil ca domnisoara inalta de data trecuta era in pauza. Am ales incaperea din spate aproape de bucatarie. De cum intri privirea ti se atinteste la sticlele de vinuri care stau asezate pe un perete, apoi te imbie muzica atat de calma, si incet incet intri intr-o alta lume departe de galagia din Piata Mare. Eleganta, rafinament si totul realizat cu bun gust chiar daca unii spun cu regret ca nu mai este vechiul restaurant La turn care intr-o perioada a devenit o emblema a Sibiului. E joi seara… salonul de fumatori este aproape plin cu exceptia catorva mese din spate. Clentii parca triati dupa criterii doar de ei stiute, imbracati elegant cu gesturi galante sunt insa destul de galagiosi in comparatie cu muzica si ambianta care parca cere soapte ca nu cumva sa dispara magia. De cum te asezi la masa cineva apare cu zambetul pe buze, te saluta iti lasa meniul si apoi dispare. Dat fiind faptul ca mancasem chiar inainte sa plec in oras m-am limitat la acesta iesire doar la desert. Mi-am alas un crème caramel iar de baut un café tricolore, in timp ce prietna mea cea mai buna a optat pentru salata La torre un frappe si la sfarsit un expresso. Comanda a venit relativ repede in timp ce povesteam despre fetish-ul ei cu asiatici, invatamanul din Romania si amintindu-ne de o veche cunostinta din copilarie. Salata doar dupa aspect iti dadeai seama ca e delicioasa prinsa intr-un bol alaturi de doua bucati de paine insa desertul meu pe langa faptul ca era 9 lei si nu isi merita banii era o bucata mititica pe o farfurie imensa care fara toping ar fi aratat ca o gaina fara pene. Scrumiera ne-a fost schimbata in mai multe randuri de acceasi ospatarita care ne-a servit mereu cu zambetul pe buze. Recomand cu caldura restaurantul pentru cei care iubesc o ambianta placuta alaturi de o servire excelenta. ( Atentie insa la anumite produse...)

Piata Mare nr1

Café frappe 8 lei
Crème caramel 9 lei
Insalata la torre 15 lei
Cafea tricolore 7 lei
Expresso 5 lei
Total 44 lei
Ciubuc 6

Aspect ****
Servire ****

Incipt

Buna! Suntem Serban si Karla si in fiecare saptamana mai précis in fiecare joi ne-am facut un ritual de a merge in cate o locatie din Sibiu. O sa scriem despre fiecare experienta, despre fiecare local in parte, despre persoanele de acolo, servire, ambianta etc. taxand prostia si nesimtirea. :)