Saptamana VI - Restaurantul Crama Sibiana

Dupa o saptamana pauza din cauza unor probleme la aparatul numit timp, si incalcand niste reguli ale ritualului Seara de joi, care nu permitea alte persoane la masa noastra, am decis sa mergem la restaurantul Crama Sibiana. Din Piata Mica cobori alene niste scari spre vechile pivnite ale Sibiului, construite din caramida si incarcate de istorie. Intr-una din ele aproape de turn, este asezat stategic restaurantul care te imbie inca de la intrare cu mirosul fripturilor, mititeilor si acela al unui vin fiert care iti lasa gura apa...
Eu, Karla si inca doua persoane care prefer sa ramana necunoscute, ne-am facut comozi intr-una din incaperile din spate. Oriunde ai privi, blanuri de toate felurile, grinzi, obiecte de decor dintr-o perioada inca vie care te cheama mereu spre origini, un loc unde traditia e la ea acasa. Muzica atent selectionata din folclorul romanesc deschide atmosfera intr-o lume incantatoare care te trimite cu gandul la datini din batrani, sezatori ulcioare cu vin si traditii inradacinate cu precizie intr-o istorie scrisa.
Oameni care iubesc traditia romaneasca, straini care sunt frapati de o altfel de viziune decat a lor, batrani dar si tineri stilati, sunt personajele resturantului. Mesele sunt aproape pline cu exceptia catorva mai din spate.
Ospatarul, incearca sa fie amabil desi ii iese cam greu,pleaca oftand dupa ce lasa meniurile si se face ca schimba cutitul care cade de pe masa cu un altul, dar probabil ca ii este prea lene sa merga pana in bucatarie. Se ascunde meticulos dupa o grinda teapana ca si cand ar lua un alt cutit ca prin magie de nicaieri... si il aduce la masa.
Meniul in doua cuvinte: traditional romanesc. Mititei, ciorbe, preparate din carne, gustari reci printre care si toba sau jumeri, clatite etc. Fiecare isi alege in tacere, rasfoind meticulos meniul. Ajung la concluzia ca nu agreez acum o astfel de mancare si ma axez pe carenea de pui care e sfanta in orice circumstanta. Piept de pui la gratar cu garnitura de cartofi taranesti un latte machiatto si un pepsi. Conduc in acesta seara si las altora placerea de a savura vinul fiert cu sortisoara, gust putin de pofta cand il aduce ospatarul la masa dar ma opresc multumindu-ma doar sa adulmec. "Nu stiu altii cum sunt, dar eu cand ma gandesc la ..." trecut, plonjez intr-o stare nostalgica. Imi amintesc de vinul fiert de pe soba, iarna cand afara crapau pietrele de frig, de mirosul de scortisoara, de soba cu lemne de acasa cand stateam si priveam minute in sir la flacarile rosiatice, mirosul de mare coapte in cuptor... imi zic in gand deodata ... Cat timp a trecut! cate s-au schimbat de atunci, cate se vor schimba... de acum inainte... cat de nemilos e timpul cu omul cat de nemilos e omul cu el insusi...
Asteptam minute bune dupa comanda, se intelege... restaurantul e plin, mancarea se face pe loc, nici vorba de minuturi sau fast food... Contemplam blanurile albe, asezate atat pe pereti dar si pe spatarul scaunelor masive din lemn. Plansma este singura care nu se potriveste atmosferei create de pardoseala inchisa, mesele mari, blanuri, si toate obiectele de decor. Plasma face legatura sinistra cu realitatea, cu latura moderna a vietii si intr-o incercare reusita de a surprinde traditionalul si istoria este singurul element care ruineaza totul. Noroc ca era oprit sonorul...
Mancarea ajunge intr-un final fericit, astezata pe niste farfurii masive, ornate interesant... ne punem la treaba papilele gustative chiar daca scrumiera din fata noastra nu se schimba. O scrumiera veche cu motive florale inchistate pe parti, plina de mucuri, plina de scrum... Pofta Buna! Multumim! Si la masa nu vorbim...
Nici n-am mai vorbit caci foamea isi spunea cuvantul. N-am apucat sa devoram tot caci portile exagerate sunt dintr-acelea pentru oameni mari care mananca mult..:) ( si noi nu suntem nici mari si nu mancam nici mult).
Dupa alte povesti despre curse aeriene intarziate, vreme si rutina, mi-am calcat pe inima la insistenta Karlei si a celorlalte doua persoane de la masa de a-i lasa domnului ospatar un ciubuc cat de cat rezonabil. Nu merita... dar sa mai fie si un lup mancat de oaie... ca doar tot suntem in traditia romaneasca...

Vin fiert 20 lei
Apa plata 0,75- 6 lei
Apa minerala 4,5 lei
Pepsi - 5 lei
Latte machiatto - 6,5 lei
Salata de cruditati - 16 lei
Muschi porc sibian - 18,5 lei
Orez - 6,5 lei
Ciolan fasole - 16 lei
Piept de pui la gratar - 13,5 lei
Cartofi taranesti - 6,5 lei
Salata de muraturi - 5 lei
Paine - 3 lei
Mere copate - 8 lei ( excelente)
Total : 135 lei
Ciubuc : 10 lei

Aspect ****
Servire **

urmand si noi deviza : "unde merge romanul sa manance ceva traditional ,ieftin si mult?!?!" am ales restaurantul "crama sibiana" din piata mica.ascuns la subsol,cu o gramada de incaperi dispersate ca intr-un labirint ,cu o un design pur traditional si muzica pe masura(nu ca m-ar incanta pe mine prea mult,dar na..atmosfera trebuie creata prin orice mijloace..)restaurantul avea inca persoane ce se saturasera probabil de pizza,paste ,steakuri si savurau ori un cioalan afumat cu iahnie sau un bulz ardelenesc,band un vin fiert si purtand discutii galagioase si pline de rasete ce se auzeau inca de la intrare.
era un pic cam tarziu,putin trecut de 10 si meniul ne-a fost adus de catre un ospatar tanar ,extrem de plictisit si obosit.tot acest plictis se citea din ochii sai si din tonul vocii ce ne-a intrebat dupa cateva minute ce dorim sa servim..alesesem un vin fiert si o salata de cruditati cu piept de pui si crutoane..incepeam deja sa ma incalzesc rau din cauza caloriferului de langa scaunul meu,sau poate era vinul ce se golea din cana mea rustica minut cu minut ,la fiecare inghititura..
aparusera la un moment dat si niste lautari ce au cantat ,cu pasiunea celui ce vrea sa castige ceva cinstit, niste cantece populare romanesti..ultima picatura a fost adusa locului amenajat cu lemn,blanuri de oaie ,ulcioare si farfurii din lut frumos pictate,cu mese mari spatioase prin mirosul micilor ce au aparut bine prajiti la masa alaturata..
privirile celor de la masa din fata,rasetele galagioase ale unora din alta incapere ,stirile ce erau prezentate la televizorul de langa,muzica ce rasuna din colturile incaperii,culorile amestecate din acel loc ,plus caldura din ce in ce mai mare ,ma adusesera intr-o stare putin mai irascibila ..deveneam tot mai nerabdatoare sa-mi primesc salata,deoarece timpul petrecut in asteptarea ei mi s-a parut o vesnicie,chiar daca in realitate nu a fost neobisnuit..eram intr-un restaurant,stiam asta..
400 de grame de legume frumos taiate ,plus crutoane ,piept de pui la gratar si sos se prezentau asezate intr-un bol si asteptau sa fie savurate de catre mine,insa nu am reusit sa le termin poate mai mult pentru ca atentia imi era indreptata inspre un delicios desert de mere coapte cu nuca ,dulceata de visine si budinca de vanilie..mm..i am really a sweet tooth:)..nu puteam refuza asa ceva, mai ales intr-o seara racoroasa de decembrie in care mirosul de mar copt m-a transpus in bucataria micuta in care mama pregatea mere coapte cu zahar in cuptorul de la soba..asa ca desertul nu a fost uitat in farfurie..cine au fost uitati am fost noi ,insa ,ce asteptam aparitia ospatarului pentru a cere intr-un final nota de plata deoarece localul incepuse sa se goleasca iar noi simteam cum corpurile noastre refuzau sa mai raspunda la comenzile creierului si vroiau doar sa se relaxeze in lumea viselor..intr-un sfarsit aparuse si imediat dupa si nota noastra de plata..ospatarul nostru era mai obosit acum si plictisit cu inca 2 ore(nu e de criticat dat fiind orele lucrate de catre acestia ,doar ca meseria aceasta presupune mult-mai ales din partea personalitatii tale-lucru ce nu se prea putea observa la el,din pacate)
tigarile mai aveau putin si se terminau singure in scrumiera imbacsita de scrum si alte mucurii,banii au fost pusi iar noi incepeam sa ne pregatim de o noua plimbare in intunericul luminat al centrului imbracat pentru marea sarbatoare religioasa,fiecare inspre locul numit:home sweet home..

niciodata nu am fost incantata de ideea unui restaurant in fosta noastra galerie de arta,de altfel singura pe care o avea la momentul respectiv sibiul..si de fiecare data cand era vorba de the gallery aveam o parere mai mult rea din cauza acestui fapt..si inca starea mea nu s-a schimbat..nu pot sa inteleg cum de s-a acceptat desfiintarea galeriei pentru a-si face apartia inca un loc printre gramada de restaurante de care nu duce lipsa sibiul..in orice caz majoritatea lucrurilor auzite despre acel loc era ca dureaza mult,totul:aducerea meniului,comanda ,mancarea,nota..asa ca am ales ca seara de joi sa se desfasoare si-n acel loc..
astfel,am deschis usa restaurantului ce era aproape gol in acel moment( doar doua mese -una fiind ocupata de seful localului ce isi lua cina probabil) si am urcat ,asezandu-ne la o masuta de doua persoane..am avut noroc,meniul ne-a fost adus de indata si dupa o decizie luata cam greu( erau o sumedenie de produse dintre care nu stiai ce sa alegi:) comanda a fost luata de un ospatar amabil..comandasem un espresso,o bere si amandoi ne incepusem discutia datorata dorintei aceea de a impartasi totul cu cel mai bun prieten al tau,necesitatea de a te "goli"in speranta unor sfaturi ,unei intelegeri ,unei usurari..dupa doar cateva minute ,intr-un bol imens mi-a fost adusa delicioasa crema de ciuperci ,ce avea un miros incantator si apetisant..nu am putut rezista tentatiei de a o gusta chiar daca inca era fierbinte si m-am ars..well..frumos..dar a meritat..sincer a fost cea mai buna pe care am mancat-o vreodata si la fel a sustinut si prietenul meu care a fost obligat sa manance jumatate din cantitate deoarece eu nu mai puteam si imi dadusem seama ca mai aveam ceva pregatit:o salata..scrumiera schimbata,"pofta buna"urata,atitudinea ospatarului si atmosfera creata in acel loc ,incepuse sa ma readuca in toane bune in legatura cu renumitul the gallery..
singurul lucru ce nu se potrivea cu amestecul placut de culori calde ,cu tapetul,cu oglinzile mari,scarile ,mobilierul,candelabrul si coloanele ce separau incaperile era muzica,ce rasuna din plasma atarnata de perete si care infatisa cunoscutul program difuzat in marea parte a localurilor din sibiu,kiss ,cu muzica tipica ,ce nu avea nici o legatura cu felul in care ar fi trebuit sa fie muzica acolo.. m-am gandit atunci ca atractia microbistilor care stau la vizionarea unui meci cu punga de seminte-n fata si cu berea in mana,conteaza foarte mult..din pacate..
se pare ca ma inselasem si in privinta aptitudinii mele de a termina tot din farfurie:jumatate din salata mea cezar a ramas neatinsa ,nu din cauza ca nu a fost buna ,doar ca era foarte mult..la fel era si cazul prietenului meu ce si-a aprins o tigara chiar daca mai avea in farfurie aproximativ jumatate din pieptul de pui cu ciuperci comandat..grupuri de persoane ce-si comandau ceva de baut sau eventual un desert ni s-au alaturat ,ospatarul nostru insa nu a uitat de noi si politicos ne-a intrebat daca mai servim si apoi ,la raspunsul nostru ,ne-a debarasat si eliberat masa..
la fel se golise si cufarul uitat de ganduri pe care le-am asezat frumos in discutia noastra si la care adaugam raspunsuri si concluzii..era ca si cum am fi rezolvat mari dileme,ca si cum ajunsesem la deznodamantul povestii..la deznodamantul serii de joi..

Saptamana V - The Gallery

Nu de multe ori am calcat pragul restaurantului The Gallery poate si din cauza servirii care mi-a lasat de prima data un gust amar desi dupa parerea mea la aspect sta in topul restaurantelor sibiene, cu un meniu variat si preturi nu foarte mari. Azi servirea a fost excelenta… probabil ca intre timp s-a mai schimbat din personal. Ferestrele mari te lasa sa zaresti inauntru mese aliniate cu scaune din lemn, culorile calde ale peretilor si un acvariu in care se plimba pesti aurii. Mai trebuie doar sa deschizi usa hipnotizat de toate acestea si de indata plonjezi intr-o incapere in care fierul forjat se combina meticulos cu auriul ramelor si al ceasului, tavanul pe care se odihnesc mii de amprente se oglindeste in podeaua lustruita iar oglinzile reci transpun realitatea in fictiune. Nu-i usor sa descrii toate acestea, mai ales atunci cand pasii te poarta spre scarile mari de unde imbratisezi cu privirea intreaga incapere si ramai fara ganduri.
Alegem o masa de doua persoane undeva la inaltime de unde putem zari usa de la intrare si un minunat candelabru adoma celor din bisericile gotice. Ne intampina un ospatar tanar, simpatic si foarte amabil care ne lasa meniurile si apoi dispare in reflezia oglinzilor. E greu sa alegi, caci sunt foarte multe produse… si mai ales daca nu ai mai vazut meniul ai nevoie de minute bune sa te decizi... Ne inarmam cu rabdare rasfoind paginile meniului gustand cu mintea particica cu particica ingredientele si simtind aromele.
Piept de pui cu ciuperci si masline, cochete de cartofi, o salata de rosii cu ceapa pentru mine alaturi de o supa crema de ciuperci si o Salata Cezar pentru Karla pareau sa fie deliciul serii. De baut un latte machiatto si doua Cola o bere Redd’s un espresoo lung si unul scurt, o scumiera in fata si o atmosfera incantatoare de-a dreptul. Mancarea a venit in scurt timp in niste cantitati imense, aranjata cu bun gust, lasandu-ti gura apa de cand o vezi. Aici mai trebuie sa mentionez ca supa crema de ciuperci e un deliciu… nicaieri nu am mai gustat asa ceva. Masa rasufla greu, ocupata in totalitate de paleta interesnta de culori, de arome si miros imbietor.
Chiar in momentul in care ma intrebam daca exista perfectiunea am cautat sa ascult zgomotele din jur… erau doar niste sosoteli ale unor domni din spatele nostru, insa ceva m-a pus pe ganduri… unde erau acordurile line ale muzicii care s-ar fi potrivit atunci? Privesc mai atent dincolo de candelabru si zaresc plasma de unde vine zgomotul unei melodii difuzate de Kiss tv. Foarte “potrivit” mi-am zis in sine ingitind in sec. Frapat pana atunci de aspectul magic al locului n-am sesizat asta, dar privind insa mai atent oglinzile reci mi-am dat seama ca realitatea nu e mereu ceea ce pare a fi. Deseori muscam din marul creatiei prinsi de vraja si apoi cadem din gradinile Edenului uneori lovindu-ne alteori nu. Oriunde as privi in jurul meu zaresc lumini si umbre care ma fac sa imi reamintesc de proprii ingeri si demoni, de conflictele interioare de slabiciune sau dorinte absurde.
Un grup de tineri tocmai trecusera pe langa noi,pe cand luam ultimele ingitituri, pareau veseli si fara probleme. Baieti si fete de diferite varste care iesau la fel ca si noi joi seara, stiind sau nestiind de ce, sau pentru ce, care aveau sa isi comande ceva de baut si de mancat care ajungeau apoi acasa si dormeau. Peste putin timp aveau sa isi termine studiile la liceu, aveau sa urmeze probabil fiecare cate o facultate si sa isi inceapa fiecare “adevaratele relatii”. La inceput avea sa se manifeste lumina in viata lor, atunci cand sentimentele iti falfaie in somac si capul iti ramane multa vreme in nori, apoi avea sa se manifeste prima umbra, apoi a doua … o infinitate caci tot ce-I frumos se sfarseste repede. Fiecare relatie incepe cu fluturi in stomac si se sfarseste in cel mai bun caz cu o strangere de mana si o imbratisare. Nimic mai mult, iar daca ar arunge la un moment dat sa dea peste cel ales sau cea aleasa, minunea ar fi durat o vreme, dupa care rutina avea sa le coaguleze viata. Casatorie, serviciu, probleme, mici bucurii care aveau sa treaca repede, unul sau cativa copii care aveau sa le mai indulceasaca viata facandu-I sa se gadeasaca la tinerete, o groaza de compromisuri, vacante anuale la mare, apoi baze de tratament, frustrare, boala, nostalgie si moarte. Asta ar fi tiparul peste care multa lume nu are cum sa sara. Cel mai bine ar fi ca omul sa nu se mai gandeasca… si sa-si gaseasca mereu noi ratiuni. Nu stiu daca in fiecare dintre noi, dar in majoritatea oamenilor sunt doua atitudini prin care privim existenta. Prima este tiparul societatii care nu ne prea da de ales decat sa ducem mai departe ceea ce si altii au dus inaintea noastra de secole intregi, si a doua de a gusta pe deplin cu toata pasiunea din aventurile pe care ni le ofera viata. Adevarata intalnire a omului cu el insusi se realizeaza atunci cand cele doua atitudini se intalnesc, dar daca una dintre ele este mai puternica atunci o lume o distruge pe cealalta si ajungem sa cadem intr-una dintre cele doua extreme.
Am inceput cu Karla o discutie pro si contra relatii ajungand la o serie de concluzii infioratoare, caci in orice exemplu pe care il puteam lua, in orice relatie pe care o consideram potrivita pentru noi la un moment dat se manifesta la inceput lumina. Invatam de la persoana iubita ea invata de la noi, mergeti in paralel pana la un moment dat in care unul se pierdea pe drum, iar celalalt poate ca nu vroia sa-l mai astepte. Tot ce era frumos se stingea, ramaneau in cel mai bun caz niste amintiri ferecate in adancul sufletului care isi perdeau din importanta, odata cu trecerea timpului. Se manifesta umbra care lua cu ea totul. Incepea altceva cu o alta lumina pe care o vedeam si mai stralucitoare se sfarsea cu o umbra si mai intunecata.
Singura speranta ramanea mereu aceea de a gasi jumatatea pierduta, alaturi de care am fi mers in paralel fara sa se piarda nimeni pe drum, gustand cu pasiune din fiecare particica din viata alaturi de tot ce este nou, alaturi de rutina, fara frustrari interioare, pana la sfarsit.
Luminile si umbrele din restaurant pareau sa fie acum si mai intense caci recladind atitudinea potrivita sfidezi tiparul dupa care suntem obisnuiti sa traim. Sfarsim in tacere, achitand nota de plata si lasand un ciubuc pe masura servirii. The winner takes it all!

Piept de pui cu ciuperci si masline – 13lei
Crochete de cartofi – 4 lei
Salata Cezar – 18 lei
Supa crema de cuperci – 8 lei
Salata de rosii cu ceapa – 5,5 lei
Latte machiatto – 5 lei
Espresso 2*5 lei – 10 lei
Cola 2*4 lei - 8 lei
Redd’s – 5 lei
Paine* - 2 lei
Total – 78, 5 lei
Ciubuc 10 lei


Aspect *****
Servire ****

seara de joi a avut loc in pub-ul situat tot in piata mica,numit il cappuccino.geamurile mari prin care se observa atmosfera linistita din interiorul cafenelei,cu mobiler vechi,au fost motivul pentru care am ales o masuta cu scaune comfortabile exact la intrare pentru a putea condimenta discutia noastra din seara respectiva cu imaginea luminilor calde de pe fundalul inchis al noptii, ce apasa-n tacere sibiul si cu jocul umbrelor trecatorilor nocturni..
privirea mi-a fost de indata luata de catre "dulapul"de bauturi din bar si de candelabrul de langa cuier,unde ardeau linistite trei lumanari ,fapt ce mi-a adus aminte de replica "si s-a facut lumina!!"
am primit comanda rapid de la ospatarita ce era foarte amabila si am inceput sa-mi savurez deliciosul desert de inghetata..espresso-ul cerut se prezenta in sfarsit intr-o alta imagine ,nu cea a lavazzei:)..
amintiri,concluzii,teorii se amestecau minut cu minut printre discutiile linistite avute-n spaniola ale vecinilor de la masa de langa..si am observat atunci ca timpul trecea pe langa noi foarte repede si ca noi ne oprisem undeva ,uitand de scrumiera ce a fost schimbata ca era plina ,probabil,de clientii care intrau si ieseau mai apoi ,aducand frigul cu ei de afara( singurul discomfort din seara aceea datorat de dorinta mea de a sta cat mai aproape de geamuri..am inghetat putin,dar asta e..),de necesitatea de a vizita toaleta ce era putin claustrofobica,dar in care se simtea un miros placut de esenta si care era foarte curata..
si aici muzica era diferita..bine ca incep sibienii sa fie atrasi si de altceva,m-am gandit..c frumos ar fi fost sa pot canta la pianul de langa geam ,ce statea nemiscat si pe care ,candelabrul meu si-a dat ultima suflare de lumina ,aducand cu aceasta un sfarsit..un sfarsit al discutiei noastre,un sfarsit al serii de joi si implicit un sfarsit al vizitei noastre in acel loc pe care il recomand oricui..