Incep printr-un "La multi ani" pe care sunt sigur ca l-ati auzit pana acum de zeci de ori si o sa continui printr-o istorisire despre o jumatate de zi din viata mea, caci restul nu merita efortul...
Ziua de 1 ianuarie n-am rezervat-o pentru noi, fiecare cu casa lui, cu serviciul lui petrecandu-ne timpul cum am stiut mai bine... astfel ca seara de joi s-a transformat de data asta in seara de vineri.
Deci 2 ianuarie 2009. Ar fi trebuit sa gat programul de munca la ora 16: 40, dar intervenind o problema am ramas pana pe la 19 si ceva. Asta a fost... m-am supus chiar daca stomacul meu dadea semne ca nu mai rezista... imi era o foame care imi cutreiera oasele, muschii si o durere asurzitoare incepuse incet incet sa-si faca culcus la mine in cap.
Am asteptat o groaza de timp dupa un taxi, si intr-un final dupa vreo 3 ore intarziere m-am intalnit cu Karla. Tinta noastra din seara resprectiva ar fi trebuit sa fie Amber cafe din Piata Mare, dar fiindu-mi atat de foame si amintindu-mi de delicioasa crema de ciuperci din The Gallery am zis ca facem un popas acolo dupa care ne urmam planurile.
Restaurantul The Gallery, cel despre care scrisesem acum cateva saptamani de bine in sensul servirii si ambiantei desavarsite, isi arata acum cealalta fata a banului. N-am luat acceasi masa de la etaj si am asteptat... si am asteptat... si iar am asteptat. 5 , 10 , 20 si aproape cand se facea o jumatate de ora ospatarita, o fiinta indesata cu niste ochi parca injectati, cu un par prins dezordonat intr-o coada de cal... isi facuse aparitia. Cu un aer de superioritate, ingamfata si cu o privire sictirita si fara sa isi dea catusi de putin silinta in ceea ce face se duse la prima masa de langa scari si luase comanda. Cele doua persoane de acolo venisera inaintea noastra, in total peste 30 de minute in care diva ospatarita nu isi facuse deloc aparitia pe scena.
De obicei nu am destui nervi pentru a suporta nesimtirea unora dar de data asta m-am abtinut si am intrebat-o calm daca ne ia si noua comanda. A raspuns fara sa ne priveasca : Imediat! dupa care a disparut iar. Pe putin au mai trecut inca vreo 10 minute dar nimic... probabil ca am prins-o intr-o toana proasta... azi nu avea chef de munca... deci azi nu puteam manca la faimosul The Gallery o nenorocita crema de ciuperci.
Probabil ca onorabilul patron de la The Gallery nu stie ce i se intampla in ograda, caci daca ar stii cate persoane pleaca de acolo din cauza nesimtirii persoanlului, le-ar trage un sut in fund de ar manca pamantul acestor "ospatarite"- pun intre ghilimele caci sunt doar niste viermi care se cred fluturi. Ne-am ridicat frumos de la masa... ne-am intalnit cu persoanjul negativ cand sa deschidem usa, s-a uitat mirata la noi si m-am abtinut sa nu ii spun cateva... caci nu vreau sa ma cobor la nivelul ei grosier. Nu aveam rost sa ma compic cu accea minunata condica de sugesitii si reclamatii, caci ma gandesc la acele randuri inutile care nu o sa ajunga niciodata acolo unde trebuie.
Cum foamea era mare m-am multumuit ca un boschetar cu o chifla si o bucatica de cascaval de la Bila, pe acolo era drumul nostru. Am deviat de la planul Amber cafe... si am ales tot din cauza foamei Restaurantul The Crown... Era pentru prima data cand calcam aici si ultima...
Ne-am asezat frumos la masa... ospatarul dragut atent la fiecare gest... ne-a lasat meniurile s-a retras gentil. Am cautat ceva vegetarian prin meniu dar slabe sanse... ma gandeam la un bulz ciobanesc fara slanina o portie de legume la gratar si eventual o salata. Ospatarul imbracat in alb se pierduse insa ca o stafie prin frigul din Piata Mica, si nici ca a mai aparut.
O alta asteptare crunta tocmai se instalase la mine in cap... care spulberase orice durere si ma facea sa nu mai vreau sa mananc, scarbit de tot din jur. Karla mai fusese aici, imi placuse de fiecare data servirea, incercase sa scuze personalul dar in van. Eu taxez momentul, iar momentul asta era groznic. Cand am simtit ca era destul m-am ridicat si am plecat. Prea multe de criticat nu am caci nu s-a intamplat nimic... in afara faptului ca nu ne-a fost luata comanda. Restul era frumos, oameni relaxati pe spatarele scaunelor, muzica placuta la o intensitate potrivita... si probabil... fiecare ospatar cu masa lui si atat. Noi am avut ghinionul sa picam un ospatar care a trebuit sa plece ... si noi am ales sa plecam cu promisiunea ca eu nu o sa mai calc aici niciodata...
Scarbit de orice, si cu dorinta de a riposta cazuta si ea la pamant... am mancat o prajitura la Redal Cafe am baut un suc apoi am plecat fiecare spre casele noastre.
Ambianta - nu merita efortul.
Servire - sub orice critica.
Ziua de 1 ianuarie n-am rezervat-o pentru noi, fiecare cu casa lui, cu serviciul lui petrecandu-ne timpul cum am stiut mai bine... astfel ca seara de joi s-a transformat de data asta in seara de vineri.
Deci 2 ianuarie 2009. Ar fi trebuit sa gat programul de munca la ora 16: 40, dar intervenind o problema am ramas pana pe la 19 si ceva. Asta a fost... m-am supus chiar daca stomacul meu dadea semne ca nu mai rezista... imi era o foame care imi cutreiera oasele, muschii si o durere asurzitoare incepuse incet incet sa-si faca culcus la mine in cap.
Am asteptat o groaza de timp dupa un taxi, si intr-un final dupa vreo 3 ore intarziere m-am intalnit cu Karla. Tinta noastra din seara resprectiva ar fi trebuit sa fie Amber cafe din Piata Mare, dar fiindu-mi atat de foame si amintindu-mi de delicioasa crema de ciuperci din The Gallery am zis ca facem un popas acolo dupa care ne urmam planurile.
Restaurantul The Gallery, cel despre care scrisesem acum cateva saptamani de bine in sensul servirii si ambiantei desavarsite, isi arata acum cealalta fata a banului. N-am luat acceasi masa de la etaj si am asteptat... si am asteptat... si iar am asteptat. 5 , 10 , 20 si aproape cand se facea o jumatate de ora ospatarita, o fiinta indesata cu niste ochi parca injectati, cu un par prins dezordonat intr-o coada de cal... isi facuse aparitia. Cu un aer de superioritate, ingamfata si cu o privire sictirita si fara sa isi dea catusi de putin silinta in ceea ce face se duse la prima masa de langa scari si luase comanda. Cele doua persoane de acolo venisera inaintea noastra, in total peste 30 de minute in care diva ospatarita nu isi facuse deloc aparitia pe scena.
De obicei nu am destui nervi pentru a suporta nesimtirea unora dar de data asta m-am abtinut si am intrebat-o calm daca ne ia si noua comanda. A raspuns fara sa ne priveasca : Imediat! dupa care a disparut iar. Pe putin au mai trecut inca vreo 10 minute dar nimic... probabil ca am prins-o intr-o toana proasta... azi nu avea chef de munca... deci azi nu puteam manca la faimosul The Gallery o nenorocita crema de ciuperci.
Probabil ca onorabilul patron de la The Gallery nu stie ce i se intampla in ograda, caci daca ar stii cate persoane pleaca de acolo din cauza nesimtirii persoanlului, le-ar trage un sut in fund de ar manca pamantul acestor "ospatarite"- pun intre ghilimele caci sunt doar niste viermi care se cred fluturi. Ne-am ridicat frumos de la masa... ne-am intalnit cu persoanjul negativ cand sa deschidem usa, s-a uitat mirata la noi si m-am abtinut sa nu ii spun cateva... caci nu vreau sa ma cobor la nivelul ei grosier. Nu aveam rost sa ma compic cu accea minunata condica de sugesitii si reclamatii, caci ma gandesc la acele randuri inutile care nu o sa ajunga niciodata acolo unde trebuie.
Cum foamea era mare m-am multumuit ca un boschetar cu o chifla si o bucatica de cascaval de la Bila, pe acolo era drumul nostru. Am deviat de la planul Amber cafe... si am ales tot din cauza foamei Restaurantul The Crown... Era pentru prima data cand calcam aici si ultima...
Ne-am asezat frumos la masa... ospatarul dragut atent la fiecare gest... ne-a lasat meniurile s-a retras gentil. Am cautat ceva vegetarian prin meniu dar slabe sanse... ma gandeam la un bulz ciobanesc fara slanina o portie de legume la gratar si eventual o salata. Ospatarul imbracat in alb se pierduse insa ca o stafie prin frigul din Piata Mica, si nici ca a mai aparut.
O alta asteptare crunta tocmai se instalase la mine in cap... care spulberase orice durere si ma facea sa nu mai vreau sa mananc, scarbit de tot din jur. Karla mai fusese aici, imi placuse de fiecare data servirea, incercase sa scuze personalul dar in van. Eu taxez momentul, iar momentul asta era groznic. Cand am simtit ca era destul m-am ridicat si am plecat. Prea multe de criticat nu am caci nu s-a intamplat nimic... in afara faptului ca nu ne-a fost luata comanda. Restul era frumos, oameni relaxati pe spatarele scaunelor, muzica placuta la o intensitate potrivita... si probabil... fiecare ospatar cu masa lui si atat. Noi am avut ghinionul sa picam un ospatar care a trebuit sa plece ... si noi am ales sa plecam cu promisiunea ca eu nu o sa mai calc aici niciodata...
Scarbit de orice, si cu dorinta de a riposta cazuta si ea la pamant... am mancat o prajitura la Redal Cafe am baut un suc apoi am plecat fiecare spre casele noastre.
Ambianta - nu merita efortul.
Servire - sub orice critica.
2 comentarii:
Alo! Alo! Tovarasi! Va rog! Tovarasi! A venit vremea sa ne revedem si in 2009. Asa ca dati sfoara in Sibiu si anuntati toti blogerii ca DUMINICA, 18 ianuarie, ora 17 la Bohemain Art&Flow, Piata Mica (sub Hostle) se face prima mare intalnire a blogerilor din Sibiu din 2009!!! Anuntati tovarasii, domnii, taranii, muncitorii si intelectualii posesori de bloguri!!! Puteti sa va confirmati prezenta la comentarii pe MAZEMANIA, important e sa fiti acolo!!!!
Nu as recomanda nimanui AMBER CAFE SIBIU! Din proprie experienta o sa va enumerez cateva motive:
-personajele acestea dubioase angajate pe post de waitress sunt sub orice critica. Poate am fost eu mai ghinionista (de fiecare data cand m-am dus) Am comandat o sticla de vin ALB. Mi-a fost servita la temperatura camerei...temperatura care iarna intr-o incapere incalzita s-ar putea sa fie destul de ridicata. Am rugat-o frumos sa imi aduca un vas cu gheata pt. a racori vinul, bineinteles ca mi-a adus niste gheata pe care o sa bag in paharul de vin ALB. De ce sa bei un vin alb bun cand poti sa il lungesti cu apa si sa il transformi in pisoarca...?! Oare avea ceva in cap fatuca asta? Ah, da, proasta dispozitie si neprofesionalismul gratis din partea casei. Nu mai mentionez faptul ca domnisoara a plecat din fata mea inainte sa termin ce am de comandat/cerut Este a doua oara cand vin in Amber si am parte de un serviciu de tot rahatul, dar este cu siguranta si ultima data. M-am facut de rusine in fata unei persoane din Viena careia am vrut sa ii arat ca exista civilizatie si servicii de calitate si in Sibiu, Romania.
- mesele din AMBER CAFE SIBIU se misca intr-un hal! Mai sa sara paharele de pe masa daca nu tineam masa cu picioarele.
- AMBER CAFE SIBIU mentioneaza pe website o varietate de cocktailuri: au cateva cocktailuri DOAR pe baza de cafea
- frappe-ul este groaznic la Amber, o lungitura oribila la plic
etc etc etc
Trimiteți un comentariu