Saptamana VI - Restaurantul Crama Sibiana

Dupa o saptamana pauza din cauza unor probleme la aparatul numit timp, si incalcand niste reguli ale ritualului Seara de joi, care nu permitea alte persoane la masa noastra, am decis sa mergem la restaurantul Crama Sibiana. Din Piata Mica cobori alene niste scari spre vechile pivnite ale Sibiului, construite din caramida si incarcate de istorie. Intr-una din ele aproape de turn, este asezat stategic restaurantul care te imbie inca de la intrare cu mirosul fripturilor, mititeilor si acela al unui vin fiert care iti lasa gura apa...
Eu, Karla si inca doua persoane care prefer sa ramana necunoscute, ne-am facut comozi intr-una din incaperile din spate. Oriunde ai privi, blanuri de toate felurile, grinzi, obiecte de decor dintr-o perioada inca vie care te cheama mereu spre origini, un loc unde traditia e la ea acasa. Muzica atent selectionata din folclorul romanesc deschide atmosfera intr-o lume incantatoare care te trimite cu gandul la datini din batrani, sezatori ulcioare cu vin si traditii inradacinate cu precizie intr-o istorie scrisa.
Oameni care iubesc traditia romaneasca, straini care sunt frapati de o altfel de viziune decat a lor, batrani dar si tineri stilati, sunt personajele resturantului. Mesele sunt aproape pline cu exceptia catorva mai din spate.
Ospatarul, incearca sa fie amabil desi ii iese cam greu,pleaca oftand dupa ce lasa meniurile si se face ca schimba cutitul care cade de pe masa cu un altul, dar probabil ca ii este prea lene sa merga pana in bucatarie. Se ascunde meticulos dupa o grinda teapana ca si cand ar lua un alt cutit ca prin magie de nicaieri... si il aduce la masa.
Meniul in doua cuvinte: traditional romanesc. Mititei, ciorbe, preparate din carne, gustari reci printre care si toba sau jumeri, clatite etc. Fiecare isi alege in tacere, rasfoind meticulos meniul. Ajung la concluzia ca nu agreez acum o astfel de mancare si ma axez pe carenea de pui care e sfanta in orice circumstanta. Piept de pui la gratar cu garnitura de cartofi taranesti un latte machiatto si un pepsi. Conduc in acesta seara si las altora placerea de a savura vinul fiert cu sortisoara, gust putin de pofta cand il aduce ospatarul la masa dar ma opresc multumindu-ma doar sa adulmec. "Nu stiu altii cum sunt, dar eu cand ma gandesc la ..." trecut, plonjez intr-o stare nostalgica. Imi amintesc de vinul fiert de pe soba, iarna cand afara crapau pietrele de frig, de mirosul de scortisoara, de soba cu lemne de acasa cand stateam si priveam minute in sir la flacarile rosiatice, mirosul de mare coapte in cuptor... imi zic in gand deodata ... Cat timp a trecut! cate s-au schimbat de atunci, cate se vor schimba... de acum inainte... cat de nemilos e timpul cu omul cat de nemilos e omul cu el insusi...
Asteptam minute bune dupa comanda, se intelege... restaurantul e plin, mancarea se face pe loc, nici vorba de minuturi sau fast food... Contemplam blanurile albe, asezate atat pe pereti dar si pe spatarul scaunelor masive din lemn. Plansma este singura care nu se potriveste atmosferei create de pardoseala inchisa, mesele mari, blanuri, si toate obiectele de decor. Plasma face legatura sinistra cu realitatea, cu latura moderna a vietii si intr-o incercare reusita de a surprinde traditionalul si istoria este singurul element care ruineaza totul. Noroc ca era oprit sonorul...
Mancarea ajunge intr-un final fericit, astezata pe niste farfurii masive, ornate interesant... ne punem la treaba papilele gustative chiar daca scrumiera din fata noastra nu se schimba. O scrumiera veche cu motive florale inchistate pe parti, plina de mucuri, plina de scrum... Pofta Buna! Multumim! Si la masa nu vorbim...
Nici n-am mai vorbit caci foamea isi spunea cuvantul. N-am apucat sa devoram tot caci portile exagerate sunt dintr-acelea pentru oameni mari care mananca mult..:) ( si noi nu suntem nici mari si nu mancam nici mult).
Dupa alte povesti despre curse aeriene intarziate, vreme si rutina, mi-am calcat pe inima la insistenta Karlei si a celorlalte doua persoane de la masa de a-i lasa domnului ospatar un ciubuc cat de cat rezonabil. Nu merita... dar sa mai fie si un lup mancat de oaie... ca doar tot suntem in traditia romaneasca...

Vin fiert 20 lei
Apa plata 0,75- 6 lei
Apa minerala 4,5 lei
Pepsi - 5 lei
Latte machiatto - 6,5 lei
Salata de cruditati - 16 lei
Muschi porc sibian - 18,5 lei
Orez - 6,5 lei
Ciolan fasole - 16 lei
Piept de pui la gratar - 13,5 lei
Cartofi taranesti - 6,5 lei
Salata de muraturi - 5 lei
Paine - 3 lei
Mere copate - 8 lei ( excelente)
Total : 135 lei
Ciubuc : 10 lei

Aspect ****
Servire **

urmand si noi deviza : "unde merge romanul sa manance ceva traditional ,ieftin si mult?!?!" am ales restaurantul "crama sibiana" din piata mica.ascuns la subsol,cu o gramada de incaperi dispersate ca intr-un labirint ,cu o un design pur traditional si muzica pe masura(nu ca m-ar incanta pe mine prea mult,dar na..atmosfera trebuie creata prin orice mijloace..)restaurantul avea inca persoane ce se saturasera probabil de pizza,paste ,steakuri si savurau ori un cioalan afumat cu iahnie sau un bulz ardelenesc,band un vin fiert si purtand discutii galagioase si pline de rasete ce se auzeau inca de la intrare.
era un pic cam tarziu,putin trecut de 10 si meniul ne-a fost adus de catre un ospatar tanar ,extrem de plictisit si obosit.tot acest plictis se citea din ochii sai si din tonul vocii ce ne-a intrebat dupa cateva minute ce dorim sa servim..alesesem un vin fiert si o salata de cruditati cu piept de pui si crutoane..incepeam deja sa ma incalzesc rau din cauza caloriferului de langa scaunul meu,sau poate era vinul ce se golea din cana mea rustica minut cu minut ,la fiecare inghititura..
aparusera la un moment dat si niste lautari ce au cantat ,cu pasiunea celui ce vrea sa castige ceva cinstit, niste cantece populare romanesti..ultima picatura a fost adusa locului amenajat cu lemn,blanuri de oaie ,ulcioare si farfurii din lut frumos pictate,cu mese mari spatioase prin mirosul micilor ce au aparut bine prajiti la masa alaturata..
privirile celor de la masa din fata,rasetele galagioase ale unora din alta incapere ,stirile ce erau prezentate la televizorul de langa,muzica ce rasuna din colturile incaperii,culorile amestecate din acel loc ,plus caldura din ce in ce mai mare ,ma adusesera intr-o stare putin mai irascibila ..deveneam tot mai nerabdatoare sa-mi primesc salata,deoarece timpul petrecut in asteptarea ei mi s-a parut o vesnicie,chiar daca in realitate nu a fost neobisnuit..eram intr-un restaurant,stiam asta..
400 de grame de legume frumos taiate ,plus crutoane ,piept de pui la gratar si sos se prezentau asezate intr-un bol si asteptau sa fie savurate de catre mine,insa nu am reusit sa le termin poate mai mult pentru ca atentia imi era indreptata inspre un delicios desert de mere coapte cu nuca ,dulceata de visine si budinca de vanilie..mm..i am really a sweet tooth:)..nu puteam refuza asa ceva, mai ales intr-o seara racoroasa de decembrie in care mirosul de mar copt m-a transpus in bucataria micuta in care mama pregatea mere coapte cu zahar in cuptorul de la soba..asa ca desertul nu a fost uitat in farfurie..cine au fost uitati am fost noi ,insa ,ce asteptam aparitia ospatarului pentru a cere intr-un final nota de plata deoarece localul incepuse sa se goleasca iar noi simteam cum corpurile noastre refuzau sa mai raspunda la comenzile creierului si vroiau doar sa se relaxeze in lumea viselor..intr-un sfarsit aparuse si imediat dupa si nota noastra de plata..ospatarul nostru era mai obosit acum si plictisit cu inca 2 ore(nu e de criticat dat fiind orele lucrate de catre acestia ,doar ca meseria aceasta presupune mult-mai ales din partea personalitatii tale-lucru ce nu se prea putea observa la el,din pacate)
tigarile mai aveau putin si se terminau singure in scrumiera imbacsita de scrum si alte mucurii,banii au fost pusi iar noi incepeam sa ne pregatim de o noua plimbare in intunericul luminat al centrului imbracat pentru marea sarbatoare religioasa,fiecare inspre locul numit:home sweet home..

niciodata nu am fost incantata de ideea unui restaurant in fosta noastra galerie de arta,de altfel singura pe care o avea la momentul respectiv sibiul..si de fiecare data cand era vorba de the gallery aveam o parere mai mult rea din cauza acestui fapt..si inca starea mea nu s-a schimbat..nu pot sa inteleg cum de s-a acceptat desfiintarea galeriei pentru a-si face apartia inca un loc printre gramada de restaurante de care nu duce lipsa sibiul..in orice caz majoritatea lucrurilor auzite despre acel loc era ca dureaza mult,totul:aducerea meniului,comanda ,mancarea,nota..asa ca am ales ca seara de joi sa se desfasoare si-n acel loc..
astfel,am deschis usa restaurantului ce era aproape gol in acel moment( doar doua mese -una fiind ocupata de seful localului ce isi lua cina probabil) si am urcat ,asezandu-ne la o masuta de doua persoane..am avut noroc,meniul ne-a fost adus de indata si dupa o decizie luata cam greu( erau o sumedenie de produse dintre care nu stiai ce sa alegi:) comanda a fost luata de un ospatar amabil..comandasem un espresso,o bere si amandoi ne incepusem discutia datorata dorintei aceea de a impartasi totul cu cel mai bun prieten al tau,necesitatea de a te "goli"in speranta unor sfaturi ,unei intelegeri ,unei usurari..dupa doar cateva minute ,intr-un bol imens mi-a fost adusa delicioasa crema de ciuperci ,ce avea un miros incantator si apetisant..nu am putut rezista tentatiei de a o gusta chiar daca inca era fierbinte si m-am ars..well..frumos..dar a meritat..sincer a fost cea mai buna pe care am mancat-o vreodata si la fel a sustinut si prietenul meu care a fost obligat sa manance jumatate din cantitate deoarece eu nu mai puteam si imi dadusem seama ca mai aveam ceva pregatit:o salata..scrumiera schimbata,"pofta buna"urata,atitudinea ospatarului si atmosfera creata in acel loc ,incepuse sa ma readuca in toane bune in legatura cu renumitul the gallery..
singurul lucru ce nu se potrivea cu amestecul placut de culori calde ,cu tapetul,cu oglinzile mari,scarile ,mobilierul,candelabrul si coloanele ce separau incaperile era muzica,ce rasuna din plasma atarnata de perete si care infatisa cunoscutul program difuzat in marea parte a localurilor din sibiu,kiss ,cu muzica tipica ,ce nu avea nici o legatura cu felul in care ar fi trebuit sa fie muzica acolo.. m-am gandit atunci ca atractia microbistilor care stau la vizionarea unui meci cu punga de seminte-n fata si cu berea in mana,conteaza foarte mult..din pacate..
se pare ca ma inselasem si in privinta aptitudinii mele de a termina tot din farfurie:jumatate din salata mea cezar a ramas neatinsa ,nu din cauza ca nu a fost buna ,doar ca era foarte mult..la fel era si cazul prietenului meu ce si-a aprins o tigara chiar daca mai avea in farfurie aproximativ jumatate din pieptul de pui cu ciuperci comandat..grupuri de persoane ce-si comandau ceva de baut sau eventual un desert ni s-au alaturat ,ospatarul nostru insa nu a uitat de noi si politicos ne-a intrebat daca mai servim si apoi ,la raspunsul nostru ,ne-a debarasat si eliberat masa..
la fel se golise si cufarul uitat de ganduri pe care le-am asezat frumos in discutia noastra si la care adaugam raspunsuri si concluzii..era ca si cum am fi rezolvat mari dileme,ca si cum ajunsesem la deznodamantul povestii..la deznodamantul serii de joi..

Saptamana V - The Gallery

Nu de multe ori am calcat pragul restaurantului The Gallery poate si din cauza servirii care mi-a lasat de prima data un gust amar desi dupa parerea mea la aspect sta in topul restaurantelor sibiene, cu un meniu variat si preturi nu foarte mari. Azi servirea a fost excelenta… probabil ca intre timp s-a mai schimbat din personal. Ferestrele mari te lasa sa zaresti inauntru mese aliniate cu scaune din lemn, culorile calde ale peretilor si un acvariu in care se plimba pesti aurii. Mai trebuie doar sa deschizi usa hipnotizat de toate acestea si de indata plonjezi intr-o incapere in care fierul forjat se combina meticulos cu auriul ramelor si al ceasului, tavanul pe care se odihnesc mii de amprente se oglindeste in podeaua lustruita iar oglinzile reci transpun realitatea in fictiune. Nu-i usor sa descrii toate acestea, mai ales atunci cand pasii te poarta spre scarile mari de unde imbratisezi cu privirea intreaga incapere si ramai fara ganduri.
Alegem o masa de doua persoane undeva la inaltime de unde putem zari usa de la intrare si un minunat candelabru adoma celor din bisericile gotice. Ne intampina un ospatar tanar, simpatic si foarte amabil care ne lasa meniurile si apoi dispare in reflezia oglinzilor. E greu sa alegi, caci sunt foarte multe produse… si mai ales daca nu ai mai vazut meniul ai nevoie de minute bune sa te decizi... Ne inarmam cu rabdare rasfoind paginile meniului gustand cu mintea particica cu particica ingredientele si simtind aromele.
Piept de pui cu ciuperci si masline, cochete de cartofi, o salata de rosii cu ceapa pentru mine alaturi de o supa crema de ciuperci si o Salata Cezar pentru Karla pareau sa fie deliciul serii. De baut un latte machiatto si doua Cola o bere Redd’s un espresoo lung si unul scurt, o scumiera in fata si o atmosfera incantatoare de-a dreptul. Mancarea a venit in scurt timp in niste cantitati imense, aranjata cu bun gust, lasandu-ti gura apa de cand o vezi. Aici mai trebuie sa mentionez ca supa crema de ciuperci e un deliciu… nicaieri nu am mai gustat asa ceva. Masa rasufla greu, ocupata in totalitate de paleta interesnta de culori, de arome si miros imbietor.
Chiar in momentul in care ma intrebam daca exista perfectiunea am cautat sa ascult zgomotele din jur… erau doar niste sosoteli ale unor domni din spatele nostru, insa ceva m-a pus pe ganduri… unde erau acordurile line ale muzicii care s-ar fi potrivit atunci? Privesc mai atent dincolo de candelabru si zaresc plasma de unde vine zgomotul unei melodii difuzate de Kiss tv. Foarte “potrivit” mi-am zis in sine ingitind in sec. Frapat pana atunci de aspectul magic al locului n-am sesizat asta, dar privind insa mai atent oglinzile reci mi-am dat seama ca realitatea nu e mereu ceea ce pare a fi. Deseori muscam din marul creatiei prinsi de vraja si apoi cadem din gradinile Edenului uneori lovindu-ne alteori nu. Oriunde as privi in jurul meu zaresc lumini si umbre care ma fac sa imi reamintesc de proprii ingeri si demoni, de conflictele interioare de slabiciune sau dorinte absurde.
Un grup de tineri tocmai trecusera pe langa noi,pe cand luam ultimele ingitituri, pareau veseli si fara probleme. Baieti si fete de diferite varste care iesau la fel ca si noi joi seara, stiind sau nestiind de ce, sau pentru ce, care aveau sa isi comande ceva de baut si de mancat care ajungeau apoi acasa si dormeau. Peste putin timp aveau sa isi termine studiile la liceu, aveau sa urmeze probabil fiecare cate o facultate si sa isi inceapa fiecare “adevaratele relatii”. La inceput avea sa se manifeste lumina in viata lor, atunci cand sentimentele iti falfaie in somac si capul iti ramane multa vreme in nori, apoi avea sa se manifeste prima umbra, apoi a doua … o infinitate caci tot ce-I frumos se sfarseste repede. Fiecare relatie incepe cu fluturi in stomac si se sfarseste in cel mai bun caz cu o strangere de mana si o imbratisare. Nimic mai mult, iar daca ar arunge la un moment dat sa dea peste cel ales sau cea aleasa, minunea ar fi durat o vreme, dupa care rutina avea sa le coaguleze viata. Casatorie, serviciu, probleme, mici bucurii care aveau sa treaca repede, unul sau cativa copii care aveau sa le mai indulceasaca viata facandu-I sa se gadeasaca la tinerete, o groaza de compromisuri, vacante anuale la mare, apoi baze de tratament, frustrare, boala, nostalgie si moarte. Asta ar fi tiparul peste care multa lume nu are cum sa sara. Cel mai bine ar fi ca omul sa nu se mai gandeasca… si sa-si gaseasca mereu noi ratiuni. Nu stiu daca in fiecare dintre noi, dar in majoritatea oamenilor sunt doua atitudini prin care privim existenta. Prima este tiparul societatii care nu ne prea da de ales decat sa ducem mai departe ceea ce si altii au dus inaintea noastra de secole intregi, si a doua de a gusta pe deplin cu toata pasiunea din aventurile pe care ni le ofera viata. Adevarata intalnire a omului cu el insusi se realizeaza atunci cand cele doua atitudini se intalnesc, dar daca una dintre ele este mai puternica atunci o lume o distruge pe cealalta si ajungem sa cadem intr-una dintre cele doua extreme.
Am inceput cu Karla o discutie pro si contra relatii ajungand la o serie de concluzii infioratoare, caci in orice exemplu pe care il puteam lua, in orice relatie pe care o consideram potrivita pentru noi la un moment dat se manifesta la inceput lumina. Invatam de la persoana iubita ea invata de la noi, mergeti in paralel pana la un moment dat in care unul se pierdea pe drum, iar celalalt poate ca nu vroia sa-l mai astepte. Tot ce era frumos se stingea, ramaneau in cel mai bun caz niste amintiri ferecate in adancul sufletului care isi perdeau din importanta, odata cu trecerea timpului. Se manifesta umbra care lua cu ea totul. Incepea altceva cu o alta lumina pe care o vedeam si mai stralucitoare se sfarsea cu o umbra si mai intunecata.
Singura speranta ramanea mereu aceea de a gasi jumatatea pierduta, alaturi de care am fi mers in paralel fara sa se piarda nimeni pe drum, gustand cu pasiune din fiecare particica din viata alaturi de tot ce este nou, alaturi de rutina, fara frustrari interioare, pana la sfarsit.
Luminile si umbrele din restaurant pareau sa fie acum si mai intense caci recladind atitudinea potrivita sfidezi tiparul dupa care suntem obisnuiti sa traim. Sfarsim in tacere, achitand nota de plata si lasand un ciubuc pe masura servirii. The winner takes it all!

Piept de pui cu ciuperci si masline – 13lei
Crochete de cartofi – 4 lei
Salata Cezar – 18 lei
Supa crema de cuperci – 8 lei
Salata de rosii cu ceapa – 5,5 lei
Latte machiatto – 5 lei
Espresso 2*5 lei – 10 lei
Cola 2*4 lei - 8 lei
Redd’s – 5 lei
Paine* - 2 lei
Total – 78, 5 lei
Ciubuc 10 lei


Aspect *****
Servire ****

seara de joi a avut loc in pub-ul situat tot in piata mica,numit il cappuccino.geamurile mari prin care se observa atmosfera linistita din interiorul cafenelei,cu mobiler vechi,au fost motivul pentru care am ales o masuta cu scaune comfortabile exact la intrare pentru a putea condimenta discutia noastra din seara respectiva cu imaginea luminilor calde de pe fundalul inchis al noptii, ce apasa-n tacere sibiul si cu jocul umbrelor trecatorilor nocturni..
privirea mi-a fost de indata luata de catre "dulapul"de bauturi din bar si de candelabrul de langa cuier,unde ardeau linistite trei lumanari ,fapt ce mi-a adus aminte de replica "si s-a facut lumina!!"
am primit comanda rapid de la ospatarita ce era foarte amabila si am inceput sa-mi savurez deliciosul desert de inghetata..espresso-ul cerut se prezenta in sfarsit intr-o alta imagine ,nu cea a lavazzei:)..
amintiri,concluzii,teorii se amestecau minut cu minut printre discutiile linistite avute-n spaniola ale vecinilor de la masa de langa..si am observat atunci ca timpul trecea pe langa noi foarte repede si ca noi ne oprisem undeva ,uitand de scrumiera ce a fost schimbata ca era plina ,probabil,de clientii care intrau si ieseau mai apoi ,aducand frigul cu ei de afara( singurul discomfort din seara aceea datorat de dorinta mea de a sta cat mai aproape de geamuri..am inghetat putin,dar asta e..),de necesitatea de a vizita toaleta ce era putin claustrofobica,dar in care se simtea un miros placut de esenta si care era foarte curata..
si aici muzica era diferita..bine ca incep sibienii sa fie atrasi si de altceva,m-am gandit..c frumos ar fi fost sa pot canta la pianul de langa geam ,ce statea nemiscat si pe care ,candelabrul meu si-a dat ultima suflare de lumina ,aducand cu aceasta un sfarsit..un sfarsit al discutiei noastre,un sfarsit al serii de joi si implicit un sfarsit al vizitei noastre in acel loc pe care il recomand oricui..

Saptamana IV - Il Cappuccino

Sibiu-Piata Mica/ 27 noiembrie 2008/ Joi

Apreciata dupa zecile de feluri de ciocolata, cu o multitudine de arome care iti creeaza o senzatie unica, Il cappuccino- cafeneaua situata in Piata Mica la nr.14, te intampina cu o atmosfera calma desprinsa parca dintr-o carte care te lasa sa visezi cu ochii deschisi. Intrarea arcuita cu ferestere largi iti da senzatia de libertate iar muzica atat de calma de duce intr-o stare de transa suava.
Afara e frig. Vedem cafeneaua ca pe un refugiu absolut atat fata de vreme dar si fata de timp caci odata intrati ne transpunem intr-o alta dimensiune. In stanga un candelabru cu cateva lumanari care ard nestingherite pe un pian, in fata un bar imans de un maron inchis, mese micute de-a lungul localului cu cate trei si patru locuri, iar pe toata lungimea peretelui tablouri poleite pe margini, cu fotografii sepia. Ne asezam la prima masa de langa usa, si asteptam. Ospatarita/barmanita in acelasi timp, o rebela simpatica cu un plictis acumulat dupa ani de munca care ii atarna greu pe umeri, ne aduce de indata la masa meniurile( cred ca vreo 6-7 in total) salutand amical. E greu sa alegi, caci ai o multime de variante, sute de forme, arome sau culori, si in incercarea de a nu comanda ciocolata( care stiu ca e buna-dar de care m-am plictisit) am optat amandoi pentru inghetata, ca doar … afara nu era destul de frig, insa pozele cu inghetata prezentau atat de bine esenta ei incat nu am rezistat tentatiei. Pe langa inghetata, nelipsitul espresso( care de data asta a fost machiatto) si caffe venezian( lichior cafea si spuma de lapte).
Cate doua tigari de fiecare si comanda apare, dupa ce ospatarita iese si intra pe usa de la intrare spre si dinspre frigider. Frigul te napadeste instantaneu, dar lumanarile te incalzesc, muzica te leaga de o stare calma inconjurata de imagini. Nu mai simti nimic, nu mai vrei nimic doar privesti in incapere oglinzile care poarta ceva magic in ele. Sunt scorojite pe margini, prezentand o alta imagine in ele, o alta lume care ma face sa ma gandesc la o cafenea a regasirilor, a iubirilor pierdute sau a visarii adolescentine. Luam cate o gura de cafea, privim meticulos unul spre celalalt dupa care incepem conversatia.
Scaunele mari si confortabile ale incaperii pe care suntem asezati sunt infatisate ca jumatati dintr-un intreg. Ne sprijinim mainile pe jumatati de cercuri care unite ar forma o unitate. De aici porneste o legenda veche despre pierderea unitati si a regasirii jumatatii pierdute.
Legenda spune ca la inceputuri oamenii nu se infatisau la fel ca acum. Exista o singura fiinta, cu patru maini tot atatea picioare, un singur gat si cu doua fete care priveau in directii opuse. Capacitatile acestei specii erau uimitoare, caci putea munci mult, datorita celor patru maini, puteau parcurge distante lungi fara prea mult efort, erau extrem de vigilenti datorita privirii lor care imbratisa tot orizontul, si se puteau inmultii singuri fara ajutorul nimanui. Intr-o zi insa aceste fiinte au vrut sa urce pana pe varful Olimp sa detroneze zeii. Zeus insa manios ii taie in doua cu fulgerul sau si astfel toata suprafata pamantului se umple de oameni. Astfel create si amestecate prin lume, cele doua jumatati , barbatul si femeia nu mai doreau sa faca nimic fara jumatatea lor, sfarsind prin a muri de singuratate. Atunci Zeus induiosat de aceasta durere, il creeaza pe Eros si ii da omului un sens: cautarea jumatatii pierdute. Cei care se regaseau de atunci erau cuprinsi de indata de o mare dragoste si nu mai doreau sa stea unul fara celalalt. Nevoia de ducere mai departe a speciei umane, face insa ca jumatatile sa se amestece intre ele si astfel unii oameni nu mai ajung sa se gaseasca intre ei, decat dupa multe alte vieti. Fiecare dintre noi cautam in adancul nostru o unitate care poate sa fie posibila doar atunci cand cautarea s-a incheiat, cand ne trezim dimineata in bratele iubitului/ iubitei si simtim ca nu am dori sa imbatranim alaturi de altcineva. Deseori plangem dupa iubiri care trec si ne lasa seci, sau ne bucuram cand gasim pe cineva pe placul nostru, insa toate acestea sunt tentative, sunt pregatiri pentru marea dragoste care ne asteapta undeva, dar la care nu avem acces inca. “Iubirea ne face sa imbatranim inainte de vreme si ne reintinereste cand tineretea s-a dus” insa adevarata iubire e cea care ne incendiaza sufletele ca mai apoi Hefaistos in atelierul sau de la poalele Olimpului poate sa sudeze la loc vechile jumatati reinventand intregul.
Karla imi vorbeste despre slipirea din ochii mei care isi pierde din intensitate cand imi aprind tigarea. Mai luam putin din inghetata, ne mai comandam eu un suc, ea o limonada si ne amuzam pe seama unor chinezoaice pe care le vazusem azi intr-un bar. Ne pregatim de finish nu inainte de a achita nota de plata. Raman cu zambetul pe buze, a fost o seara frumoasa intr-o locatie pe care o recomand din suflet.

Caffe venezian 7,5 lei
Espresso machiatto 6 lei
Inghetata 2* 9,9 – 19,8 lei
Dolce della grazia 4 lei( prajitura foarte dulce)
Mountain dew 4,5 lei
Limonada 9 lei
Total 50,8 lei
Ciubuc 6,2 lei

Aspect ****
Servire ***

alegerea pe care am facut-o saptamana trecuta, nu a fost una foarte placuta,pentru ca, dupa doar doua saptamani in care ne-am inceput "ritualul de joi",seri in care atmosfera ,servirea ,produsele ,au fost o experienta inacantatoare,cea legata de asa numitul si cunoscutul Union,pizzerie,pub and more:),un fel de trei in unu' tipic in toate lucrurile existente de la noi(cum mai sunt localurile cu exange-ul incorporat ,de exemplu)m-a facut sa observ si cealalta jumatate a paharului..
cu muzica ce venea poate din clubul de jos,cu innecaciosul fum de tigara ce se simtea inca de la intrare(fapt ce m-a facut sa ma gandesc pentru prima data la postura unui nefumator),cu privirile ospataritelor,ce erau toate alese dupa acelasi tipar fizic,si nu in ultimul rand cu aroma ce venea de la bucatarie prin perdeaua ce nu era bine trasa si facea mult mai usora trecerea spre salonul din spate in care ne-am asezat,ne-am inceput obiceiul..:)discutii despre noi,animale bipede ce cautam un raspuns cat mai sigur la intrebarile legate de viata zilnica,ce se pierdeau printre rasetele zgomotoase ale personalului ce avea ,cred, o intalnire la masa de langa,de la care lipsea doar tuica si cartile pentru un veritabil poker..
nu m-a deranjat foarte mult faptul ca eram atat de aproape de ei incat simteam mirosul de mancare impregnat in haine ci doar ca dadusem comanda pentru o salata si vedeam ca nimeni nu se ocupa de ea si ca la un moment dat, un individ mai ciudat, putin mai negru (probabil ca reparase hota inainte:))a iesit din bucatarie ..in orice caz,dupa ceva timp ,salata mi-a venit si la cat de foame imi era am inceput sa o mananc chair daca oliviera nu si-a facut deloc aparitia pe masa noastra, chiar daca scrumiera incepea sa dea afara de mucuri si scrum si chiar daca prietenul meu inca-si astepa "incredibilul"desert alcatuit din cateva bucati de fructe: banane,portocale,ananas,peste care s-a aruncat o gramada de frisca,fara nici un design anume..
la fel cum discutia noastra ne-a facut totusi sa trecem peste si sa ne afundam tot mai mult in ea,la fel cred ca si comanda sau mai bine zis discutia pe care o avea ospatarita noastra cu niste clienti mai importanti decat noi-erau baieti si na..-a facut-o sa uite de farfuria mea nedebarasata si de scrumiera care doar inainte de plecare a fost schimbata cu una pe care se mai observa inca scrumul anterior..
cu un zambet putin mai prostut pe fata ne-a fost adusa si nota ,pe care nu am putut-o onora cu un ciubuc bun si astfel ni s-a incheiat seara,in tacere ,fara un "multumim" si un "la revedere",iar din nou pasii mei m-au dus catre casa pe versurile melodiei "mad world".

Saptamana III - Union Club & Pub

Joi seara, aceeasi Piata Mica de care nu ne-am saturat inca, lume destul de putina pe strazi si un frig suportabil. Ne refugiem in indeplinirea ritualului in Union, club&pub care prin design si ambianta incearca sa recreeze atmosfera anilor 70-80( asta spun ei) desi mie mi se pare doar o incercare mai mult sau mai putin esuata. Lucrurile vechi doar vor sa para vechi iar imbracamintea ospataritelor duce cu gandul mai degraba la insotitoare de bord decat la pionieri. Inca de la intrare te intampina un miros greu de fum care te dezorienteaza. Daca ai mai fost vreodata aici ai preferea sa mergi in incaperea din spate, mai ferita, mai linistita decat sa alegi compania unor domni turmentati care isi fac siesta la prima masa de langa usa.
Fara vre-un farmec, pe un ton sec un “buna seara” cu o jumatate de gura, din partea unei domnisoare plictisite care iti pune meniul in fata te lasa usor pe spatarul scaunului ros de timpuri fara vreo alta pretentie. Mesele zgariate aidoma unui trecut zbuciumat cu patru feluri de scaune in toata incaperea, cu lampi care te duc cu gandul la secolul luminilor si cu o muzica pe care te staduiesti sa o auzi( si reusesti pana la urma)… la asta s-ar rezuma in cateva cuvinte locul ales de noi pentru aceasta seara.
Odata intrati in incaperea din spate, am avut pentru cateva minute senzatia ca suntem la o reuniune nereusita de angajati clienti si amici. Bucatarii, ospatarii, femeia de serviciu si un tanar dubios, murdar din cap pana in picioare se intretineau in niste conversatii interesante tolaniti la prima masa de langa bucatarie, si frapati probabil de discutii aprinse faceau o galagie de nedescris comparativ cu atmosfera care cerea altceva.
Mi-am comandat(la o alta ospatarita decat cea care ne-a lasat meniurile- mult mai amabila, “bella si rapitoare”) un cocktail de fructe cu frisca, un latte macchiatto si o cola, iar Karla o salata greceasca, o bere Redd’s si bineinteles un espresso scurt. Bautura a venit relativ repede , insa in schimbul cutitului pentru salata a venit o lingura, iar cocktailul de fructe cu frisca nu a mai venit deloc. Ospatarita, la vremea accea se intretinea insa cu doi clienti prospat veniti care incercau sa ii comande numarul de telefon… Am mai luat un gat din cola mi-am mai aprins o tigare si am inceput conversatia.
A fost odata ca niciodata un cocon care traia in mine. A aparut acum mult timp in urma unei alegeri si incepuse sa se hraneasca de atunci cu experiente noi. Crestea vazand cu ochii si mii de aripi se deschideau in el, incerca sa fie fericit in noua lui lume cu gandul ca intr-o zi o sa-si poata deschide aripile si sa zboare in vazduhul albastru. La fiecare decizie pe care o luam culorile aripilor se modificau de la cel mai intunecat negru si pana la cel mai stalucitor alb, la fel si puterea lui. Uneori era puternic iar alteori abia ca se putea misca. Intr-o zi, pe cand presiunea aripilor incercau sa rupa coconul m-am decis sa-l anihilez, dar era prea tarziu caci prima bataie deja imi scaldase pieptul. Ignoranta cu care obisnuiam sa privesc viata disparuse si odata cu ea aparusera insa zeci de intrebari despre mine, viata mea, scopul meu in aceasta lume. Dar cum raspunsurile nu apareau, iar aripile nu le putem rupe m-am decis sa lupt pentru cunoastere in incercarea de a gasi adevarul despre lume. Multe nopti de atunci mi-as fi dorit ca acel cocon sa ramana intact iar eu sa traiesc visul tuturor muritorilor insa era mult prea tarziu. Bataia aripilor m-a indemnat spre aflarea raspunsului la intrebarea: pentru ce lupt?, caci doar asa m-as fi multumit sa stiu ce caut in viata in fiecare zi printr-o rutina din ce in ce mai greu de acceptat, greu de perceput ca o adevarata existenta. Nici pana azi n-am aflat, dar intr-o zi … cine stie? Poate voi afla si voi lasa fluturele sa zboare departe.
O privesc meticulous pe Karla, apoi imi indrept privirea spre oamenii din jur. Oare cati de aici tind spre cunoastere,stiu pentru ce lupta, de ce traiesc aici si acum, sau de ce exista pur si simplu? Dar oare cati traiesc in lumea lor inchisa fara vreo intrebare, doar cu o ignoranta grosolana care le face coconul imposibil de deschis? Greu de spus… dar cand ma pierd in intrebari incerc sa traiesc fiecare clipa ca si cand ar fi ultima si ce ma impinge mereu inainte este curiozitatea.
Seara se sfarseste aici, nu inainte sa achitam nota de plata si sa lasam un ciubuc simbolic pentru ce nu stiu… chiar sunt curios… avand in vedere ca scrumiera n-a fost schimbata decat o singura data si asta dupa ce salata fusese si digerata.
Pun totul pe seama oboselii, ignorantei, plictisului existential…:) etc. cu speranta ca data viitoare o sa fie mai bine, si cu siguranta o sa fie asa…

Salata greceasca 13,9 lei
Coca cola 4,5 lei
Espresso 4,9 lei
Latte machiatto 6,9 lei
Redd’s 4,9 lei
Cocktail fructe cu frisca 7,9 lei
Total 43 lei
Ciubuc 2 lei

Aspect ***
Servire *

dupa o scurta plimbare prin centrul vechi al orasului nostru medieval,datorata de indecizia locului in care ne vom petrece seara,am pasit pentru prima data,pragul pub-ului Einstein..
se arata foarte calduros: lumini semi aprinse,lumanari pe fiecare masa,cupluri ce isi sorbeau linistit bauturile si o muzica relaxanta,in orice caz iesita din comun,fata de tipicele si arhicunoscutele melodii difuzate pe kiss,U,etc,muzica ce gasesti la fiecare colt in barurile din sibiu...comandasem o sangria si tipicul espresso care din nou mi s-a infatisat sub aceeasi forma a cafelei Lavazza,ce parca ma urmareste peste tot..:)well..nimic special..
probabil ca atmosfera romantica din local,nu ni se potrivea noua ,asa ca ne-am lasat dusi pe valurile acid jazzului "mixat" de dj-ul propriului bar,fapt ce m-a mirat foarte mult,dat fiind faptul ca nu e un local ce dispune de multe locuri si clientela nu arata a fi selectata anume pentru el.am incercat sa gasesc motivul pentru care se numeste asa,sau sa fac o legatura cu designul pubului ,insa nu am gasit nimic..
ospatarita,foarte amabila,dar putin cam stangace in meseria asta,ne schimba de fiecare data scrumiera si se plimba de la o masa la alta pentru a-si indeplini responsabilitatile si astfel am cerut o limonada ce mi-a fost adusa de indata,prelungindu-ne discutia si dilatand timpul petrecut acolo..
ce as putea spune mai mult despre einstein?design placut,in combinatie cu privelistea linistita si incantatoare a pietii mici,ce o poti contempla prin geamurile mari ale localului,preturi relativ ieftine fata de alte locuri si o atmosfera placuta,care te scoate din stresul zilnic,unde personalul iti zambeste sincer iar muzica iti provaoaca o stare de transa..

Saptamana II Einstein Café – Piata Mica

Nu stiu de ce numele asta, tocmai aici intr-un bar din Piata Mica dar de cand deschizi usa timpul parca se scurge altfel. Localul mic si ingesuit nerecomandat persoanelor care sufera de claustrofobie, te duce indata cu gandul la un mare vagon de tren. Mesele de lemn sunt inghesuite unele in altele, ici colo cate o lampa palida si o multime de lumanari. Ma simt de indata foarte bine, caci aici la caldura, atat de departe parca de gerul din Piata Mica muzica halucinanta incet incet parca imi inunda venele.
E joi seara. Dupa ce am dat o tura alaturi de Karla, prin Piata Mare si ajungand pe sub turn pana aproape de podul Mincinosilor, ne-am gandit sa intram in Einstein Café, fostul Spielplatz. Privind din afara localul te atrage prin luminile palide ale veiozelor si de palpaitul lumanarilor de pe mese. Ne-am asezat la o masuta micuta cu trei scaune in partea stanga a culoarului de trecere. Cupluri tinere impanzesc mesele, cupluri fericite parca fara probleme priedute intr-u mare vagon de tren care le poarta spre necunoscut. Deodata apare ospatarita, o faptura micuta grasuna cu un zambet sincer salutand politicos si lasandu-ne meniurile gigantice care puse cap la cap nu ar ajunge pe toata masa. Mi-am comandat o Pina Colada si un cappuccino Italian, in timp ce Karla si-a ales Sangria, nelipsitul expresso scurt si la sfarsit o limonada. Comanda s-a lasat destul de mult timp asteptata, caci barmanul – un emo aiurit se intretinea la bar probabil cu un prieten apropiat depanadusi amintiri de cand era bunica tanara. In lipsa bauturilor am fumat cate doua tigari de fiecare incepand o conversatie interesanta despre faptul ca omul nu se multumeste niciodata cu ce are. Intr-un final dupa alte cateva minute apare si comanda nostra: O Pina Colada care alta data avea parca un gust mult mai bun cu o para oxidata taiata in forma de stea fixata de marginea paharului, un cappuccino mai mai sa dea afara din cana, Sangria intr-un pahar imens umplut cu putin peste sfert, si un expresso scurt :) care nu avea cum sa arate altfel. Amabilitatea nu poate scuza in totalitate lipsa de profesionalism a personalului sangaci dar indulceste momentul nelasandu-l sa para atat de important. Echipati acum cu tot combustibilul necesar, vagonul trenului poate pleca spre necunoscut undeva in timp…
Timpul trece, scrumierele se tot schimba inainte ca mucurile sa inceapa sa faca pui, iar discutia despre incapaciatea oamenilor de a nu se multumi niciodata cu ce au aluneca pe o panta abrupta. Sunt mult prea multe intrebari fara raspunsuri in fata carora ne oprim neputinciosi. Si totusi fiecare om isi doreste mai mult si mai mult fara vreo limita caci mintea produce mereu idei noi gata oricand sa ne dea peste cap propriul univers in care ne cristalizam pe scara evolutiei…
Cu discutia asta incheiata se sfarseste si seara de joi, in care ne facem ritualul, Achitam nota de plata, si ne pierdem tacuti pe strazile din vechiul oras in care frigul se raspandeste aidoma unui om care isi doreste mereu mai mult…

Expresso 3,9 lei
Cappuccino 5,5 lei
Pina Colada 15 lei
Sangria 6 lei
Limonada 5,9 lei
Total 36,30 lei
Ciubuc 4,7 lei

Aspect ***
Servire ***

cine a uitat ce a insemnat anul 2007 pentru orasul nostru medieval?capitala culturala europeana..se pare ca nimeni.. si mai ales investitorii ce nu se opresc in a veni aici si a-si pune speranta in fluxul continuu turistic,ce a devastat linistea persoanelor invarsta ce locuiesc in centrul istoric,prin o gramada de concerte si festivaluri..astfel,au aparut incetul cu incetul spatii in care aerul cult si tendinta spre bunele maniere se regasesc in design-ul interior,muzica si gastronomie..
dar sa fie chiar asa ,sau e doar o fatada frumos schitata?
pai asta incercam noi sa observam calcand pragurile acestor locatii,care parca incep totusi sa dispara odata cu venirea frigului si respectiv a "perioadei moarte"-cum este numita in domeniul acesta- si sa se transforme in magazine pentru haine cu aceleasi nume gravat frumos,pe fatada cladirilor,ce ar trebui sa denumeasca,in cuvinte frumoase rolul localului..:)
oricum..si acum gata cu introducerea si sa trecem la subiect..
saptamana trecuta am ajuns din nou la acelasi restaurant nou,cladit pe "ruinele"renumitului:la turn..aici,atmosfera pe care o percepi stand inca afara,uitandu-te prin geamurile mari ,este una foarte calduroasa..ospatari cu zambetul profesionist pe fata,muzica imbietoare si design de foarte bun gust..gata..am si gasit o masuta speciala pentru noi doi, in salonul pentru fumatori..mm,totul suna foarte apetisant in meniul lor-sau cel putin pentru mine asa a fost-asa ca am comandat o salata "la torre",care mi-a si fost adusa intr-un timp foarte scurt,chiar daca restaurantul nu era gol..(sa-si fi dat ospatarita seama ca imi era foarte foame k mancasem doar tigari in ziua respectiva si chiar asteptam cu multa nerabdare sa am farfuria in fata?sau este un al 9lea simt pe care il au persoanele din acest domeniu,sau chiar sunt foarte bine organizati cei de la bucatarie incat nu e nevoie sa astepti ,cum faci in alte localuri?..)oricum,in cele max. 10minute,reusisem sa-mi beau frappe-ul ,in timp ce prietenul meu cel mai bun,gusta lingurita cu lingurita din crema de zahar ars ce si-a comandat-o si ce nu parea sa-l incante foarte mult..well..se mai intampla..la randul meu ,savuram combinatia delicioasa de ton cu porumb ,ciuperci,salata,dressing,castraveti si rosii..mm..un deliciu..chiar o recomand oricui ce nu considera carnea ca fiind cea mai buna leguma,cum o face un prieten foarte bun de-al meu:)..
se pare ca toti clientii se simteau foarte bine,dupa zumzetul placut al discutiilor ce ,inevitabil se impleteau unele cu celelalte..chiar nu ma deranja ca uneori,rasetele astupau sunetele calme ale unui jazz ce se auzea timid..e frumos cand realizezi ca oamenii sunt fericiti si se bucura de clipa traita..
era deja timpul sa mi se aduca si espresso-ul cerut..ce pacat ca nu au illy..se potrivea mult mai mult decat comerciala lavazza..dar asta e..ma ajuta si aceasta sa stau mai mult la noapte si sa-mi termin proiectele..
cele 2 ore petrecute acolo au trecut foarte repede si mie chiar mi-au lasat o impresie buna,clipe ce mi-au adus zambetul pe fata si m-au trimis multumita inapoi in cunoscuta piata mare,ce nu mai era atat de galagioasa precum am lasat-o cand am intrat si mi-au indreptat pasii inspre casa..
asa ca,in cazul in care doriti sa luati masa in centrul istoric sau doar sa savurati un vin bun,va recomand restaurantul "la torre"ce pot spune ca se mentine ,inca,pe o treapta inalta a localurilor bine vazute din sibiu..

Saptamana I. Restaurantul “La Torre”.

De obicei, cand intri in La Torre, cineva te intampina cu zambetul pe buze si te invita inauntru. Te intreaba pe un ton placut daca preferi la fumatori sau nefumatori si pentru cate persoane doresti masa si in functie de asta te pofteste intr-una din incaperi. Astazi insa nu a fost nimeni… probabil ca domnisoara inalta de data trecuta era in pauza. Am ales incaperea din spate aproape de bucatarie. De cum intri privirea ti se atinteste la sticlele de vinuri care stau asezate pe un perete, apoi te imbie muzica atat de calma, si incet incet intri intr-o alta lume departe de galagia din Piata Mare. Eleganta, rafinament si totul realizat cu bun gust chiar daca unii spun cu regret ca nu mai este vechiul restaurant La turn care intr-o perioada a devenit o emblema a Sibiului. E joi seara… salonul de fumatori este aproape plin cu exceptia catorva mese din spate. Clentii parca triati dupa criterii doar de ei stiute, imbracati elegant cu gesturi galante sunt insa destul de galagiosi in comparatie cu muzica si ambianta care parca cere soapte ca nu cumva sa dispara magia. De cum te asezi la masa cineva apare cu zambetul pe buze, te saluta iti lasa meniul si apoi dispare. Dat fiind faptul ca mancasem chiar inainte sa plec in oras m-am limitat la acesta iesire doar la desert. Mi-am alas un crème caramel iar de baut un café tricolore, in timp ce prietna mea cea mai buna a optat pentru salata La torre un frappe si la sfarsit un expresso. Comanda a venit relativ repede in timp ce povesteam despre fetish-ul ei cu asiatici, invatamanul din Romania si amintindu-ne de o veche cunostinta din copilarie. Salata doar dupa aspect iti dadeai seama ca e delicioasa prinsa intr-un bol alaturi de doua bucati de paine insa desertul meu pe langa faptul ca era 9 lei si nu isi merita banii era o bucata mititica pe o farfurie imensa care fara toping ar fi aratat ca o gaina fara pene. Scrumiera ne-a fost schimbata in mai multe randuri de acceasi ospatarita care ne-a servit mereu cu zambetul pe buze. Recomand cu caldura restaurantul pentru cei care iubesc o ambianta placuta alaturi de o servire excelenta. ( Atentie insa la anumite produse...)

Piata Mare nr1

Café frappe 8 lei
Crème caramel 9 lei
Insalata la torre 15 lei
Cafea tricolore 7 lei
Expresso 5 lei
Total 44 lei
Ciubuc 6

Aspect ****
Servire ****

Incipt

Buna! Suntem Serban si Karla si in fiecare saptamana mai précis in fiecare joi ne-am facut un ritual de a merge in cate o locatie din Sibiu. O sa scriem despre fiecare experienta, despre fiecare local in parte, despre persoanele de acolo, servire, ambianta etc. taxand prostia si nesimtirea. :)